
Lituania a activat miercuri dimineață misiunea de poliție aeriană a NATO și a emis alertă aeriană în mai multe regiuni ale țării, după ce radarele au detectat în apropierea frontierei cu Belarus un posibil obiect aerian fără pilot. Ulterior, autoritățile au anunțat semnalul „Roșu” pentru regiunea Vilnius și au cerut populației să se adăpostească, relatează postul public LRT.
Potrivit armatei lituaniene, pe teritoriul Belarusului a fost observată o „urmă radar cu caracteristici specifice dronelor”, iar în urma incidentului a fost activată misiunea NATO de poliție aeriană. De asemenea, spațiul aerian de deasupra aeroportului din Vilnius a fost închis temporar.
Inițial, avertizări de nivel galben au fost transmise locuitorilor din raioanele Ignalina, Utena, Svencionys și Zarasai, situate în apropierea frontierei cu Belarus. Ulterior, alerta a fost extinsă și în regiunea Vilnius, unde a fost emis semnalul „Roșu”.
Autoritățile locale au început să aplice măsuri de protecție civilă. Primarul raionului Ignalina, Laimutis Ragaisis, a declarat pentru portalul LRT că elevii din instituțiile de învățământ sunt conduși în adăposturi.
„Luăm toate măsurile de siguranță posibile pentru a evita un incident nefericit”, a spus edilul, precizând că administrația locală a aflat despre situație prin sistemul de avertizare publică, la fel ca populația.
Și autoritățile din Utena au anunțat că monitorizează situația și că instituțiile au fost pregătite anterior pentru astfel de scenarii. Primarul Marijus Kaukėnas a declarat că, deocamdată, nu a fost confirmată pătrunderea obiectului în spațiul aerian lituanian, însă autoritățile sunt în stare de alertă și așteaptă informații suplimentare.
Incidentul are loc la doar o zi după ce un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, aflat în misiune NATO de poliție aeriană în Estonia, a doborât o dronă care a pătruns în spațiul aerian al țării baltice.