
Curtea de Apel Bucureşti a aprobat extrădarea fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din R. Moldova Alexandru Bălan, condamnat de Judecătoria Chişinău la un an şi şase luni de închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de divulgare a secretului de stat. Instanţa a dispus arestarea lui Bălan pentru 30 de zile, în vederea predării, potrivit News.ro.
„În baza art. 47 raportat la art. 48 din Legea nr. 302/2004 şi art. 1 din Convenţia europeană de extrădare, semnată la Paris la 13.12.1957, admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Republica Moldova referitoare la numitul BALAN ALEXANDRU”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Pe lângă condamnarea din Republica Moldova, Alexandru Bălan este judecat în România pentru „tentativă la trădare prin transmitere de informații secrete de stat”. Potrivit DIICOT, Bălan a spionat în favoarea KGB din Belarus.
„Prin rechizitoriul din data de 25 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat în vârstă de 47 de ani, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în formă continuată și divulgarea secretului care periclitează securitatea națională”, a anunțat DIICOT în 27 februarie.
Potrivit anchetatorilor, Bălan, în perioada în care a ocupat poziția de șef al Direcției Generale Contraspionaj a Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, și, ulterior, în calitate de director – adjunct al instituției, a intrat în posesia mai multor informații clasificate conexe spațiului Federației Ruse, iar ulterior, după ce a părăsit instituția, a deținut fără drept documente și informații secrete de stat de natură să afecteze securitatea națională a României.
De asemenea, începând cu 2024, Bălan a intrat în contact cu ofițeri de informații din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Belarus, cu care s-a întâlnit în două rânduri, în Budapesta, „în regim clandestin, cu adoptarea unor multiple măsuri de protecție contrainformativă, cât și prin poșta electronică, urmărind, prin cele două modalități de comunicare, transmiterea unor date/informații cu caracter secret de stat, precum și transmiterea unor rapoarte informative care conțineau informații având caracter secret de stat, realizarea de instructaje și efectuarea de plăți în contrapartidă cu serviciile prestate”, spun procurorii.
În 15 aprilie, Alexandru Bălan a fost condamnat, în lipsă, la 1 an şi jumătate de închisoare pentru divulgarea secretului de stat, în dosarul pe care îl avea deschis în Republica Moldova.
Sentinţa a fost pronunţată după prima şedinţă în dosar, la care Bălan a participat online, fiind în arest la domiciliu în România. Inculpatul şi-a recunoscut vina, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată.