Alți 24 de pompieri pleacă în Grecia pentru a lupta cu incendiile de vegetație. Ei îi vor înlocui pe colegii care au intervenit deja în trei operațiuni

Al doilea contingent al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, format din 24 de pompieri și salvatori, a plecat joi în Grecia pentru a participa la misiuni de combatere a incendiilor forestiere, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al UE. Noua echipă îi va înlocui pe colegii care s-au aflat în Grecia din 14 iulie și care au intervenit deja la stingerea a trei incendii de pădure și vegetație.

Potrivit IGSU, rotația efectivului va fi realizată după sosirea echipei în Grecia, pentru a asigura continuitatea misiunilor de monitorizare, patrulare preventivă și stingere a incendiilor forestiere în zonele stabilite de autoritățile elene.

Primul contingent al IGSU și-a început activitatea în Grecia în 14 iulie și trebuie să se încheie în 1 august. Pe durata operațiunii, pompierii moldoveni au participat la lichidarea a trei incendii de pădure și vegetație, oferind sprijin autorităților elene în gestionarea situațiilor de urgență provocate de incendiile forestiere.

Programul de pre-poziționare, coordonat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO), urmărește reducerea timpului de răspuns în cazul incendiilor forestiere prin desfășurarea de misiuni de monitorizare, patrulare și intervenție operativă, precum și consolidarea cooperării și interoperabilității dintre echipele de intervenție ale statelor participante.

În 2026, echipa specializată în combaterea terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU participă pentru a patra oară la misiunile de sprijin din Republica Elenă și pentru a treia oară în calitate de membru cu drepturi depline al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...