Reprezentații Ambasadei Federației Ruse la Chișinău susțin că au aflat „cu nedumerire din presă că mâna Moscovei a fost implicată într-un nou scandal de spionaj” pe teritoriul Republicii Moldova. Așa a comentat serviciul de presă al misiunii diplomatice declarațiile directorului Serviciului de Informații și Securitate, Alexandr Musteața, despre deconspirarea a doi spioni ruși în Republica Moldova.
„Am aflat cu nedumerire, din presă, că „mâna Moscovei” a fost implicată într-un nou „scandal de spionaj” pe teritoriul Republicii Moldova. Acuzațiile aduse Federației Ruse în destabilizarea și influențarea proceselor politice ale țării au devenit un fel de ”carte de vizită” în cadrul unei campanii anti-ruse, coordonate de către Occidentul colectiv. Cu părere de rău, constatăm că această practică a fost preluată și de partea moldoveneasca. Pentru a câta oară încercăm să accentuăm că Rusia, spre deosebire de Occident, respectă suveranitatea altor state și nu se implică în treburile lor interne”, se arată în declarația Ambasadei Rusiei.
Directorul SIS a anunțat astăzi că o rețea a FSB-ului rusesc, care activa pe teritoriul Republicii Moldova, a fost destructurată de Serviciul de Informații și Securitate și procurorii PCCOCS. Potrivit lui Alexandr Musteața, este vorba despre doi agenți ruși, care racolau moldoveni, pentru a-i implica în acțiuni subversive împotriva statului.