
Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman, a transmis o actualizare de securitate sâmbătă, 28 februarie 2026, la ora 12:00, avertizând că loviturile cu rachete balistice asupra teritoriului israelian sunt în desfășurare constantă.
Diplomatul le-a cerut cetățenilor să rămână în adăposturile antirachetă și să nu părăsească spațiile protejate până când Comandamentul Frontului Intern din Israel nu va anunța oficial că acest lucru este permis.
Potrivit ambasadorului, situația se poate prelungi încă câteva ore, iar respectarea strictă a instrucțiunilor poate fi vitală.
„De respectarea acestor instrucțiuni depinde viața Dumneavoastră”, a transmis ambasadorul Alex Roitman.
În mesaj se precizează, de asemenea, că sunt înregistrate întreruperi ale serviciilor de internet și telefonie, care urmează să fie remediate în perioada următoare. Cetățenii sunt îndemnați să urmărească atent noile instrucțiuni și actualizările oficiale.
Cetățenii Republicii Moldova aflați în Israel pot solicita asistență consulară de urgență la următoarele contacte:
Telefon: +972 52 778 9772; +972 52-278-7326. Email: tel-aviv@mfa.gov.md+972 52 778 9772