Ambasadorul rus la Chișinău, despre decizia ilegală de a deschide secții de votare în Transnistria: „Avem peste un sfert de milion de cetățeni”

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova susține că decizia de a deschide mai multe secții de votare în regiunea transnistreană, în pofida interdicției din partea autorităților constituționale, are la bază necesitatea de a le asigura dreptul la vor tuturor cetățenilor ruși. Declarațiile au fost făcute după vizita la Ministerul moldovean de Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în acest sens.

Oleg Vasnețov le-a spus jurnaliștilor că o singură secție de votare, pe teritoriul Ambasadei Rusiei din Chișinău, așa cum au cerut autoritățile noastre nu este suficientă pentru a le permite tuturor cetățenilor ruși să voteze.

„Dreptul la vot este unul fundamental pentru toți cetățenii. Aceste lucru este scris și în Constituție și în alte acte normative. Obligația oricărei reprezentanțe diplomatice este să acționeze în apărarea drepturilor legitime și interesul cetățenilor săi. După ce autoritățile de la Chișinău au adoptat decizia de a deschide o secție de votare în misiunea diplomatică, în cadrul ambasadei a fost constituită o comisie specializată. Ținând cont de numărul limitat de diplomați, ca urmare a acțiunii neprietenoase de expulzare în luna august a anului trecut, practic tot acest personal este blocat în această secție de votare. În același timp, numărul total de cetățeni ruși, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova (după cum știți, țara noastră recunoaște Republica Moldova în granițele recunoscute internațional) reprezintă aproximativ un sfert de milion de oameni”, a declarat diplomatul rus.

Acesta a mai spus că decizia de a deschide secții de votare și în Transnistria vine ca urmare a mai multor solicitări din partea cetățenilor care locuiesc în regiune.

„Foarte mulți dintre ei au făcut demersuri către autoritățile din Federația Rusă și Ambasadă cu rugămintea să le asigure dreptul legitim de a-și exprima opțiunea electorală. Comisia Electorală Centrală și Minsterul de Externe au luat această decizie și, împreună cu administrația Transnistriei, au mai deschis câteva secții. Desigur nu atâtea câte ar trebui, cum s-a întâmplat în anii trecuți, în 2020-2021, când au fost deschise în jur de 30 de secții de votare, dintre care 27 în Transnistria. Nemulțumirea și protestul au fost transmise astăzi de Ministerul de Externe, dar eu îi îndemn pe toți cetățenii ruși să participe la votare, la alegerile din 17 martie”, a adăugat Vasnețov.

Precizăm că, astăzi, ambasadorul Federației Ruse la Chișinău a fost convocat la Ministerul de Externe, unde a primit o notă din partea autorităților Republicii Moldova, prin care își exprimă dezaprobarea față de decizia privind deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia în regiunea transnistreană.

Pentru scrutinul prezidențial de duminică, 17 martie, din Federația Rusă, ar urma să fie deschise șase secții de votare în stânga Nistrului, trei în orașul Tiraspol, una la Tighina, una la Râbnița și alta la Grigoriopol. Anterior, autoritățile de la Chișinău au anunțat că, pe teritoriul Republicii Moldova, va funcționa o singură secție de votare, în cadrul Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău, și nu au permis deschiderea niciunei secții de votare în regiunea transnistreană.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...