
Ambasadorul Rusiei la Londra va fi convocat de Ministerul britanic de Externe, după ce sediul British Council din Kiev, o instituție guvernamentală a Regatului Unit care reprezintă cultura britanică în toată lumea, a fost grav avariat în urma atacurilor aeriene lansate de Rusia în noaptea de miercuri spre joi, transmite Sky News.
Directorul executiv al instituției, Scott McDonald, a anunțat că paznicul clădirii a fost rănit, dar se află în stare stabilă.
„La insistența colegilor mei minunați, vom continua operațiunile în Ucraina ori de câte ori va fi posibil. Reziliența lor este uimitoare și sunt profund recunoscător că toți sunt în siguranță”, a declarat acesta.
Premierul britanic, Keir Starmer, a condamnat atacurile.
„Gândurile mele se îndreaptă către toți cei afectați de loviturile rusești absurde asupra Kievului, care au avariat sediul British Council. Putin ucide copii și civili și sabotează speranțele de pace. Acest vărsare de sânge trebuie să înceteze”.
Uniunea Europeană a anunțat, la rândul său, convocarea ambasadorului Rusiei, după ce clădirea delegației UE la Kiev a fost afectată. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că două rachete au căzut la doar 50 de metri de sediul delegației, la un interval de 20 de secunde.
„Nicio misiune diplomatică nu ar trebui să fie vreodată o țintă”, a subliniat la rândul său șefa diplomației europene, Kaja Kallas.
Potrivit autorităților ucrainene, atacurile asupra capitalei au distrus locuințe și clădiri civile, provocând moartea a cel puțin 16 persoane, între care și un copil de doi ani.
La Berlin, ministrul german de externe, Johann Wadephul, a avertizat că „atacurile Rusiei asupra Kievului nu pot rămâne fără consecințe”, dar nu a precizat ce măsuri ar putea fi luate. El a subliniat doar că orice răspuns va fi coordonat la nivel european.