Ambasadorul Rusiei la București, convocat la MAE după atacurile asupra Ucrainei din apropierea graniței cu România

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri convocarea ambasadorului Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, în legătură cu atacurile masive lansate de Rusia asupra Ucrainei, inclusiv în apropierea frontierei cu România.

„Din dispoziția ministrului afacerilor externe, Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat vineri, 29 august, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se comunica protestul ferm al părții române în legătură cu atacurile masive executate de forțele ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina, în noaptea de 27/28 august, soldate cu numeroase victime civile și pagube materiale”, se arată în comunicatul MAE.

Partea română a condamnat aceste atacuri, calificându-le drept crime de război și subliniind încălcarea flagrantă de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional. Totodată, MAE a deplâns faptul că printre obiectivele afectate s-au numărat sediul misiunii diplomatice a UE la Kiev și Institutul Cultural al Marii Britanii (British Council).

Ministerul a condamnat și atacurile repetate asupra infrastructurii civile ucrainene din proximitatea graniței cu România, pe care le-a calificat drept „iresponsabile”, cu implicații grave asupra securității naționale.

Tensiunile s-au amplificat după ce, joi, Rusia a lovit pentru prima dată o navă ucraineană în Marea Neagră cu o dronă maritimă, în apropierea apelor teritoriale românești. Nava de recunoaștere „Simferopol” a Marinei ucrainene a fost atacată la aproximativ 25 km de gura Dunării, la est de Ismail, în regiunea Odesa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Marinei ucrainene, căpitanul de rangul trei Dmitro Pletenciuk, atacul a dus la moartea a doi marinari, rănirea altora și dispariția mai multor membri ai echipajului. Ministerul rus al Apărării a confirmat că nava a fost lovită cu o ambarcațiune de suprafață fără pilot, susținând că aceasta s-ar fi scufundat.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...