
Parlamentul a stabilit amenzi mai dure pentru companiile de asigurare care nu vor respecta termenul de soluționare a cererilor de asigurare. Astfel, potrivit unui proiect de lege votat joi de Parlament, în primă lectură, va fi stabilit expres în legislație termenul de până la 3 zile lucrătoare din momentul recepționării cererii complete. Amenda aplicată persoanelor juridice va ajunge până la 12 500 de lei.
De asemenea, va fi reglementată procedura de achitare a primelor de asigurare pentru contractarea serviciilor de asigurare prin intermediul procedurilor de achiziții publice. O altă noutate a proiectului este că stabilirea cuantumului despăgubirii de asigurare se va efectua în funcţie de vechimea de exploatare a vehiculului, care se calculează de la data primei înmatriculări sau de la anul fabricației vehiculului.
„Proiectul de lege a fost elaborat în scopul echilibrării relațiilor între participanții la piața asigurărilor și beneficiarii serviciilor de asigurare, precum și pentru a evita unele practici comerciale care pot afecta interesele asiguraților. Documentul vizează modificarea Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de vehicule, a Legii privind activitatea de asigurare sau de reasigurare, a Codului civil și a Codului contravențional al Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.