Ministerul român al Apărării organizează ample evenimente dedicate zilei de 1 Decembrie, la Bucureşti şi Alba Iulia. Ziua începe cu ceremonii militare, urmate de defilare. La Parada Militară Naţională, care va avea loc începând cu ora 11.00, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, participă peste 2.400 de militari.
La eveniment va participa și un contingent al Armatei Naţionale. Cei 17 militari ai Companiei Garda de Onoare vor defila în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, alături de alte contingente din cadrul detașamentelor dislocate în România, precum și din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.
Formația va fi condusă de maiorul Pavel Lîsîi, iar drapelul de stat va fi purtat de soldat clasa III Marius Gutium. Militarii din Republica Moldova participă la parada militară din România începând cu anul 2014.
Spectatorii ar urma să vadă, printre altele, 130 de mijloace tehnice, dar şi 40 de aeronave militare româneşti dintre care „23 de echipamente militare terestre şi aeriene sunt ale militarilor străini participanţi”.
La Alba Iulia, evenimentele încep la ora 14:00, la Monumentul „Marii Uniri”, unde vor fi depuse coroane şi jerbe de flori. De la ora 15:00 se desfășoară ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 1.000 de militari, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.