

Summitul EPC din 4 mai de la Erevan s-a încheiat. Rezultatele lui sunt constante. Simbolism repetitiv, contacte anemice și poliloghii sterile. Câteva observații:
1) Armenia a strălucit. Ca gazdă primitoare și țară care și-a pierdut recent o parte din teritoriul național (Karabah), Armenia re-câștigă vizibilitate externă (40 delegații), mai puțin consistenta politică și economică internă. Nu ar fi o excepție. Ca de obicei, Armenia caută alinieri la UE, cu efort limitat pe intern.
2) Senzația politică a EPC din 2026 a fost participarea PM Canadei, Carney, care se pare ca a căutat parteneri europeni în creierii muntoși din Caucaz. Germania (Cancelarul Merz) a lipsit.
4) UK și UE au avansat negocierile privind finanțarea Ucrainei (90 mlrd euro) și apărarea comună, dar cu condiționări dure de finanțare și clauze de vizibilă neîncredere. Londra va trebui să contribuie financiar la această decizie proporțional cu contractele obținute.
Totodată, Participarea UK la programul SAFE (€150 miliarde apărare) – rămâne nerezolvată.
5) Nu s-a reușit deblocarea negocierilor de aderare pt RM/Ucraina (și nu este vorba doar Ungaria). Drumuri scurte ori aderări accelerate sunt excluse, la fel și modelul unor aderări parțiale vehiculate de cancelarii din UE. Decuplarea de Ucraina? Dar cu ce costuri?
6) Discursurile despre independență energetică rămân fără calendar concret. Totusi, un Summit al EPC despre energie fără Aliev si Erdogan este mai mult decât surealist. Așa și trăim.
7) Tensiunile cu SUA privind reintroducerea unor tarife la exporturile europene și retragerea trupelor americane din Europa – trecute sub tăcere și fără răspuns european comun. Evident, nu este Erevanul locul unde se discută lucruri serioase și nici vremea bună pt decizii lucide.
Restul sunt declarații de intenție într-o lume care are nevoie urgentă de fapte.
Autor: Igor Munteanu, cercetător senior IDID Viitorul