
Anchetă internă la Penitenciarul din Leova, în contextul grevei foamei la care au recurs mai multe grupuri de deținuți în urma „măsurilor operative” și perchezițiilor organizate în închisoare acum o săptămână.
„Administrația Națională a Penitenciarelor informează că, în urma vizitei efectuate în Penitenciarul nr. 3-Leova, a fost dispusă inițierea unei anchete interne privind acțiunile de consolidare a regimului de detenție și măsurile de sporire a siguranței instituționale desfășurate la data de 11 mai 2026”, se arată într-un comunicat.
ANP anunță că scopul verificărilor este stabilirea completă și obiectivă a circumstanțelor. În cadrul anchetei vor fi audiate toate persoanele implicate, vor fi examinate înregistrările video, precum și alte materiale relevante pentru documentarea cazului. Amintim că în urma măsurilor operative ale autorităților presa a scris că mai multe bunuri ale deținuților ar fi fost deteriorate, iar aceștia ar fi recurs chiar și la automutilări. Reprezentanții ANP au negat existența unor astfel de situații.