Anchetă la MoldATSA, după ce un controlor de trafic aerian s-ar fi sinucis din cauza problemelor de la serviciu

Autoritatea Aeronautică Civilă (AEC) a iniţiat o anchetă internă în cadrul întreprinderii „MoldATSA”, după ce marţi, 13 mai, un controlor de trafic aerian în vârstă de 26 de ani şi-ar fi pus capăt zilelor din cauza unor probleme la locul de muncă pe care acesta le avea cu şefii săi. 

„Autoritatea Aeronautică Civilă adresează sincere condoleanțe familiei îndurerate și colegilor din cadrul Î.S. MoldATSA. În aceste momente dificile, suntem alături de toți cei afectați de această pierdere dureroasă. Totodată, Autoritatea a inițiat o investigație în cadrul Î.S. MoldATSA, care include verificarea procedurilor interne legate de climatul organizațional. Înțelegem importanța clarificării tuturor circumstanțelor acestui caz tragic și ne angajăm să asigurăm transparență deplină pe parcursul întregului proces. Vom reveni cu informații suplimentare imediat ce acestea vor fi disponibile”, a anunțat  AEC, citat de newtv.md.

De asemenea, MoldATSA a precizat că circumstanţele producerii tragediei urmează a fi elucidate. 

„MoldaATSA îşi exprimă profunda tristețe și regret în legătură cu decesul colegului nostru, controlor de trafic aerian, survenit în data de 13 mai 2025, în circumstanțe care urmează a fi clarificate de autoritățile competente. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, colegii și prietenii acestuia. Le transmitem sincere condoleanțe și toată susținerea noastră în aceste momente extrem de dureroase. Facem un apel public la respectarea memoriei colegului nostru și la evitarea concluziilor premature. Investigațiile oficiale sunt în desfășurare, iar orice interpretări nefondate pot amplifica suferința celor afectați”, a transmis întreprinderea.

Un angajat al Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MoldATSA”, în vârstă de 26 de ani, s-ar fi aruncat marţi, 13 mai, în jurul orei 12.00, de la balconul apartamentului din sectorul Botanica al Capitalei, unde locuia cu părinții și surorile sale, potrivit Jurnal.md. Motivul suicidului ar fi fost problemele pe care acesta le avea la servici cu șefii săi..

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...