Activitatea Comisiei parlamentare de anchetă, condusă de deputatul Dinu Plîngău, care a fost constituită în contextul crizei de la MoldATSA și al scandalului „verișoarelor”, este paralizată din lipsă de cvorum.
Activitatea Comisiei parlamentare de anchetă, condusă de deputatul Dinu Plîngău, care a fost constituită în contextul crizei de la MoldATSA și al scandalului „verișoarelor”, este paralizată din lipsă de cvorum.
Decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului din 22 iunie 2026, prin care li s-a impus fondatorilor acesteia un ultimatum de 90 de zile pentru înstrăinarea integrală
Lui Alexandru Munteanu i s-a rezervat de la bun început rolul de paratrăsnet. Oamenii din interior vorbeau cu text deschis despre faptul că mandatul său în fruntea Guvernului este de
Astăzi, R. Moldova a pierdut un guvern. Nu printr-un vot de neîncredere, nu printr-o moțiune a opoziției, ci prin decizia unui om care a ales să plece când n-a mai
Scandalurile au vocația de a deturna privirea de la esențial. Ne invită să privim insistent degetul și să uităm luna spre care acesta arată. Și în cazul discuției iscate în
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, crede că deputatul PAS Radu Marian ar trebui anchetat penal pentru trafic de influență. Asta după ce acesta a recunoscut public că l-a promovat
Fostul premier Vlad Filat spune că scandalul legat de MoldATSA e mai complex decât pare și are la bază un război între două clanuri rivale din interiorul actualei guvernări, gruparea
Fostul premier Dorin Recean a reacționat la acuzațiile conform cărora ar sta în spatele noii companii aeriene, Polaris Aviation Group, menționând că acestea sunt „ficțiuni pure și absurde”. În plus,
Șefa statului, Maia Sandu, a declarat că nu își poate explica situația în care a ajuns verișoara sa, Anastasia Taburceanu, fostă purtătoare de cuvânt la MoldATSA, și spune că regretă gesturile
Președintele PAS, Igor Grosu, a anunțat excluderea din partid a mai multor membri, inclusiv a Anastasiei Taburceanu, verișoara președintelui Maia Sandu, pe fondul scandalului privind salariile și managementul de la
Scandalul de la MoldATSA, care a scos la iveală salarii controversate, angajări fără concurs și acțiunile cu iz penal de la această întreprindere strategică zguduie de câteva zile opinia publică.
În contextul perchezițiilor de azi, Centrul Național Anticorupție anunță multiple vulnerabilități și riscuri de corupție la Întreprinderea „MoldATSA”, după o evaluare a integrității instituționale desfășurată pe parcursul a aproximativ nouă
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a confirmat oficial, într-un răspuns pentru NewMaker, că Anastasia Taburceanu, verișoara președintelui Maia Sandu, a activat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene,
Centrul Național Antocorupție (CNA) oferă detalii în legătură deschiderile efectuate astăzi la întreprinderea de stat MoldATSA. Potrivit instituției, este vorba despre o cauză penală privind bănuieli rezonabile de comitere a
Percheziții la MoldATSA, întreprindere aflată în centrul unor controverse legate de gestionarea fondurilor și de remunerarea dubioasă a unor angajați. Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au descins la companie
Salariul de 120 de mii de lei la MoldATSA reprezintă doar o parte din veniturile verișoarei Maiei Sandu, Anastasia Taburceanu. Cel puțin asta afirmă liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur,
Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, și-a anunțat demisia din funcție, Într-un mesaj public, acesta afirmă că își asumă verificările efectuate de instituție în cazul MoldATSA și
Datele din declarațiile de avere și documentele oficiale contrazic afirmațiile făcute de ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, privind activitatea unuia dintre membrii Corpului de control al premierului care și-a prezentat demisia
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a oferit detalii despre motivele care ar fi stat la baza demisiei celor doi consilieri din Corpul de control al premierului, anunțată miercuri în cadrul ședinței
Deputatul PAS Radu Marian recunoaște că a greșit atunci când a susținut candidatura lui Dumitru Vangheli pentru funcția de director al MoldATSA, după ce în spațiul public au apărut informații
Serviciul de Informații și Securitate ar fi informat-o pe șefa statului, Maia Sandu, despre informațiile false din CV-ul lui Dumitru Vangheli și despre presupuse probleme de integritate ale acestuia înainte de
Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a MoldATSA și verișoara Maiei Sandu, a anunțat că a depus cerere de eliberare din funcție și că va restitui toate sumele încasate sub formă
Agenția Proprietății Publice (APP), în calitate de fondator al întreprinderii de stat „MoldATSA”, a dispus efectuarea unui control detaliat privind respectarea cadrului normativ în procesul de salarizare din cadrul întreprinderii.
Meseria de comunicator îți poate aduce venituri grase, dacă prestezi pentru instituțiile de stat și faci parte din anturajul puterii. Cel puțin asta reiese dintr-o investigație realizată RISE Moldova, care
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat că va emite ordinul de demitere a administratorului Întreprinderii de Stat „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, începând cu data de 22 iunie, în urma solicitării transmise
Liderul Partidul Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, susține că Anastasia Taburceanu, verișoara președintelui Maia Sandu, ar fi fost numită fără concurs public în funcția de purtător de cuvânt al întreprinderii de
BRĂIKING NIUS-ul zilei pe malurile Bâcului: directorul de la MoldATSA și-ar fi trecut în CV că a fost pilot de avion în Canada. Națiunea este în stare de șoc. Dezvăluirea
Fostul premier Dorin Recean a fost numit membru al Consiliului de administrație al Întreprinderii de Stat MoldATSA, începând cu data de 15 iunie 2026. Decizia a fost luată de Agenția
Agenția Proprietății Publice (APP) a dispus inițierea unei anchete la MoldATSA și suspendarea din funcție a directorului întreprinderii, Dumitru Vangheli, pe durata verificărilor. Potrivit unui comunicat al APP, instituția s-a
Autoritatea Aeronautică Civilă (AEC) a iniţiat o anchetă internă în cadrul întreprinderii „MoldATSA”, după ce marţi, 13 mai, un controlor de trafic aerian în vârstă de 26 de ani şi-ar