
Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, și-a anunțat demisia din funcție, Într-un mesaj public, acesta afirmă că își asumă verificările efectuate de instituție în cazul MoldATSA și spune că decizia de a pleca are drept scop protejarea imaginii APP și a echipei.
Cojuhari susține că APP, în calitate de instituție responsabilă de monitorizarea activității MoldATSA, a considerat necesară o verificare suplimentară și minuțioasă a actelor și deciziilor prezentate de fostul director al întreprinderii.
„Deși politica de salarizare reprezintă responsabilitatea organului executiv al întreprinderii, amploarea și impactul acestor decizii demonstrează că a fost necesară o analiză riguroasă și o atenție sporită din partea APP. Lucruri pe care mi le asum”, a declarat acesta.
Șeful APP mai afirmă că și-a exercitat mandatul „cu respect față de proprietatea publică”, în interesul cetățenilor.
„Din respect pentru aceste valori și pentru a proteja imaginea instituției și a echipei, am decis să-mi depun demisia din funcția de director general al Agenției Proprietății Publice”, a anunțat Roman Cojuhari.
Demisia intervine pe fondul scandalului de la MoldATSA, care vizează acuzațiile privind informații false din CV-ul fostului director al întreprinderii, Dumitru Vangheli, precum și acordarea unor sporuri și prime salariale uriașe unor angajați, între care verișoara președintelui Maia Sandu, purtătoarea de cuvânt a întreprinderii care era remunerată cu aproximativ 120 de mii de lei pe lună.
Tot astăzi, și deputatul PAS Radu Marian și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Asta deoarece anume el e cel care l-a recomandat pe Dumitru Vangheli pentru funcția de director al MoldATSA.