Dorin Recean neagă că ar avea vreo legătură cu Polaris Aviation Group și spune că mandatul său la MoldATSA se va încheia în luna august

Fostul premier Dorin Recean a reacționat la acuzațiile conform cărora ar sta în spatele noii companii aeriene, Polaris Aviation Group, menționând că acestea sunt „ficțiuni pure și absurde”. În plus, acesta precizează că mandatul său în Consiliul de administrație al MoldATSA este de scurtă durată și ține exclusiv de sarcina de a reformare a întreprinderii.

„Acuzațiile false capătă proporții fanteziste în ultima perioadă, anume pentru ca oamenii să pună la îndoială orice și pe oricine, să nu mai distingă adevărul și, respectiv, să fie slăbită încrederea în societatea noastră. Accentuez, și de această dată, că toate activele mele sunt exact aceleași menționate în declarația de avere și interese personale. Nu dețin, direct sau indirect, alte active, bunuri, proprietăți decât cele prezentate în declarație și care pot fi găsite pe site-ul ANI”, a scris Recean, într-o postare pe Facebook.

Referitor la noul operator care își face loc pie piața locală, fostul premier a dat asigurări că nu are nicio legătură cu respectiva companie.

„Uneori te vezi obligat să combați ficțiuni pure, absurde, însă din respect pentru cetățeni, vom repeta faptele ori de câte ori este nevoie. Declar că nu dețin acțiuni, nu am interese și nu am nicio legătură cu compania aeriană Polaris. Orice companie care vrea să investească în țara noastră trebuie să aibă integritate și transparență financiară. Pe de altă parte, companiile din domenii de importanță pentru securitatea statului care nu pot demonstra beneficiarii reali, lipsa încălcărilor și a implicării în sancțiunile internaționale trebuie verificate corect și riscă refuzarea aprobării investițiilor”, a menționat fostul premier.

Acesta a ținut să facă și un șir de precizări legat de numirea sa în Consiliul de Administrație, care a provocat un șir de speculații în spațiul public.

„În legătură cu consiliul de administrație de la MoldATSA, menționez că am mers acolo cu o responsabilitate bine definită – restructurarea întreprinderii. Mandatul meu va lua sfârșit la finalul lunii august, odată cu finalizarea planului de restructurare, care va conține inclusiv diminuarea funcțiilor redundante și eliminarea posibilităților de abuzare a acestei întreprinderi”, a subliniat Dorin Recean.

Fostul premier Dorin Recean a fost numit membru al Consiliului de administrație al Întreprinderii de Stat MoldATSA, începând cu data de 15 iunie 2026. Decizia a fost luată de Agenția Proprietății Publice (APP). Potrivit autorităților, Recean își va exercita mandatul fără a beneficia de remunerație sau alte indemnizații aferente.

Citește și..

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...