
Activitatea Comisiei parlamentare de anchetă, condusă de deputatul Dinu Plîngău, care a fost constituită în contextul crizei de la MoldATSA și al scandalului „verișoarelor”, este paralizată din lipsă de cvorum. Blocajul a apărut ca urmare a deciziei deputatului PAS Alexandru Trubca, membru al acestei comisii, de a-și depune mandatul de parlamentar.
Dinu Plîngău a declarat, într-un live pe Facebook, că, pe lângă demisia lui Alexandru Trubca, și refuzul deputaților din opoziție de a participa la ședințele comisiei face imposibilă desfășurarea lucrărilor.
„Comisia de anchetă este formată din 11 membri: șase din partea majorității parlamentare și cinci locuri destinate opoziției. La momentul de față este mai complicat să adunăm cvorumul. V-am spus motivul: refuzul opoziției și demisia domnului Trubca”, a declarat Plîngău.
Totuși, acesta spune că blocajul este unul temporar și că, la următoarea ședință a Parlamentului, va propune modificarea componenței comisiei prin înlocuirea deputatului care și-a încetat mandatul.
Totodată, Plîngău a prezentat un raport privind activitatea desfășurată până în prezent, precizând că au fost expediate mai multe solicitări către instituțiile statului și către întreprinderile de stat, în vederea colectării informațiilor necesare anchetei.
Potrivit acestuia, comisia a solicitat de la Curtea de Conturi, Inspecția Financiară, Centrul Național Anticorupție și Ministerul Finanțelor toate rapoartele de audit și control care vizează întreprinderile de stat.
De asemenea, Agenției Proprietății Publice și întreprinderilor de stat li s-a cerut lista administratorilor și a membrilor consiliilor de administrație, informații privind veniturile acestora, procesele-verbale de numire în funcții, precum și date referitoare la organizarea concursurilor de ocupare a acestor funcții și la nivelul remunerațiilor.
Potrivit lui Plîngău, după finalizarea etapei de documentare, comisia va începe audierile publice. La acestea urmează să fie invitați reprezentanți ai societății civile, jurnaliști de investigație, auditori și alți experți care ar putea contribui la clarificarea modului în care sunt administrate întreprinderile de stat.