
Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a MoldATSA și verișoara Maiei Sandu, a anunțat că a depus cerere de eliberare din funcție și că va restitui toate sumele încasate sub formă de sporuri și adaosuri la salariul de bază pe întreaga perioadă în care a activat în cadrul întreprinderii.
„Astăzi mi-am depus cererea de eliberare din cadrul MOLDATSA. Voi restitui sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu de bază pentru întreaga perioadă în care am activat în această instituție”, a scris Taburceanu într-o postare publicată pe rețelele sociale.
Totodată, aceasta și-a exprimat regretul pentru consecințele generate de situația creată.
„Îmi pare rău că, prin acțiunile și deciziile mele individuale, au fost afectați oameni fără nicio legătură cu situația dată”, a menționat ea.
Anunțul vine după mai multe dezvăluiri privind remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA. Aceasta ar fi obținut, doar din această poziție, peste un milion de lei, având un salariu, în 2026, de 120 de mii de lei lunar. În urma scandalului public, Agenția Proprietății Publice a dispus verificări la întreprindere și a anunțat că sumele achitate nejustificat ar putea fi recuperate.
În 2025, Taburceanu a încasat aproximativ 600 de mii de lei și de la Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), organizație condusă de fostul deputat liberal-democrat Vadim Pistrinciuc. De asemenea,, aceasta a activat ani la rând în echipele de comunicare ale guvernelor PAS, atât sub conducerea Nataliei Gavriliță, cât și la cel condus de Dorin Recean.
Un alt episod vizează compania Grai Grup SRL, fondată de Anastasia Taburceanu după plecarea din echipa Nataliei Gavrilița. Cu un singur angajat declarat, firma a raportat în 2023 venituri de peste un milion de lei și un profit de aproape 960 de mii de lei. Printre clienți s-a numărat și Oficiul Avocatului Poporului, care a contractat servicii de comunicare în valoare de 95 de mii de lei.