
Verișoara Maiei Sandu, Anastasia Taburceanu, fostă angajată a MoldATSA, a restituit peste 1,1 milioane de lei, sumă care ar reprezenta toate mijloacele bănești achitate acesteia pe întreaga perioadă în care a activat în cadrul întreprinderii. Este vorba inclusiv despre salariul efectiv, premiile, sporurile și alte plăți, potrivit unui răspuns oficial al MoldATSA, pentru NewsMaker.
Documentul, semnat de administratorul interimar al întreprinderii, Vasile Saramet, arată că, în 1 iulie 2026, Taburceanu a solicitat oficial prezentarea calculului detaliat al tuturor sumelor primite drept remunerație în perioada în care a lucrat la MoldATSA, exprimându-și intenția de a restitui banii.
Ulterior, după ce i-a fost pus la dispoziție calculul, fosta angajată a expediat, în perioada 3-9 iulie, notificări privind intenția de a restitui suma totală de 1.101.766,12 lei.
Potrivit MoldATSA, banii au ajuns integral în contul întreprinderii, prin patru transferuri:
6 iulie – 520.373,12 lei;
9 iulie – 200.000 de lei;
13 iulie – 150.000 de lei;
14 iulie – 231.393 de lei.
Întreprinderea precizează, totodată, că procedurile de control privind acest caz se află în etapa finală, iar MoldATSA urmează să recepționeze prescripția organului de control. După examinarea acesteia, instituția afirmă că va putea oferi informații suplimentare privind constatările oficiale, inclusiv în ceea ce privește calificarea juridică a operațiunilor și regimul contabil aplicabil sumelor restituite.
Cazul Anastasiei Taburceanu a provocat un scandal public în luna iunie, după apariția informațiilor privind remunerațiile încasate de aceasta la întreprinderea de stat. Presa a relatat că veniturile sale lunare ar fi depășit, în 2026, 120.000 de lei. Taburceanu și-a anunțat ulterior demisia și intenția de a restitui banii încasați.
Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, anunțase că Taburceanu restituise o primă tranșă de aproximativ 500.000 de lei, fapt confirmat de documentul MoldATSA.
Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a declarat între timp că restituirea banilor către întreprindere prin transfer în contul acesteia este o procedură permisă și utilizată în contabilitate.