
Președintele Cehiei, Petr Pavel, a anunțat marți că a depus o acțiune la Curtea Constituțională împotriva guvernului, contestând decizia premierului Andrej Babis de a nu-l include în delegația oficială care va participa la summitul NATO de la Ankara, programat în luna iulie, transmite Politico.
Liderul ceh a precizat că procesul urmărește clarificarea competențelor constituționale privind dreptul de a decide dacă șeful statului poate participa la reuniunile Alianței Nord-Atlantice. Curtea Constituțională urmează să examineze cazul în cadrul ședinței plenare de miercuri.
Într-un comunicat, Pavel l-a acuzat pe premier că încearcă să îl excludă de la summit și să îi limiteze atribuțiile conferite de Constituție.
„Premierul încearcă să mă excludă de la summit, limitând astfel rolul care îmi este acordat prin Constituție”, a declarat președintele.
Petr Pavel a subliniat că toți predecesorii săi au participat la summiturile NATO și că el însuși a fost prezent la toate reuniunile alianței de la preluarea mandatului, în 2023.
Disputa dintre cei doi lideri durează de mai multe luni. Luni, Andrej Babis a anunțat că președintele nu va face parte din delegația oficială la summitul NATO, argumentând că reuniunea din acest an va fi diferită de cele precedente.
Potrivit presei cehe, în cadrul summitului de la Ankara, premierul va trebui să explice decizia guvernului de a reduce cheltuielile militare la aproximativ 1,8% din PIB, sub pragul de 2% recomandat de NATO. Petr Pavel, fost general al armatei și fost președinte al Comitetului Militar al NATO, a criticat această măsură, calificând-o drept „iresponsabilă”.
La rândul său, Andrej Babis a declarat că respectă dreptul președintelui de a se adresa justiției, însă consideră că această decizie nu este una potrivită.
„Nu este adecvat ca demnitarii constituționali să se dea în judecată unii pe alții”, a scris premierul pe rețeaua X.
Conflictul reprezintă cea mai recentă etapă a relației tensionate dintre cei doi politicieni, care s-au confruntat și în alegerile prezidențiale din 2023.
Petr Pavel a insistat că disputa nu este despre „un loc la o reuniune externă”, ci despre respectarea separației puterilor în stat.
„Dacă nu aș apăra aceste competențe, aș contribui la deschiderea drumului pentru limitarea arbitrară a atribuțiilor altor oficiali constituționali”, a afirmat președintele ceh.