The Telegraph: Putin ar pregăti noi condiții pentru negocierile de pace din noiembrie. Rusia vrea ca NATO să revină la configurația militară din 1997

Rusia intenționează să folosească viitoarele negocieri de pace privind Ucraina pentru a obține concesii care ar slăbi capacitatea de apărare a NATO în Europa de Est. Potrivit unor surse diplomatice citate de publicația britanică The Telegraph, președintele Vladimir Putin ar urma să ceară reducerea prezenței militare a Alianței Nord-Atlantice la nivelul din 1997, înainte ca fostele state comuniste din Europa Centrală și de Est să înceapă aderarea la NATO.

O asemenea solicitare ar putea presupune retragerea trupelor aliate desfășurate în Polonia, Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda, state care au frontieră comună cu Rusia. Finlanda a aderat la NATO în 2023, în timp ce Polonia a devenit membră în 1999, iar țările baltice în 2004.

Potrivit The Telegraph, Moscova urmărește să transforme negocierile privind încheierea războiului din Ucraina într-o discuție mai amplă despre arhitectura de securitate europeană și extinderea NATO către est, pe care Putin o consideră una dintre cauzele fundamentale ale conflictului.

Consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a declarat că statele europene ar trebui implicate în procesul de negociere dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite, întrucât poziția lor va fi esențială pentru obținerea unui acord.

Sursele diplomatice citate de publicația britanică susțin însă că intenția Kremlinului ar fi de a obține, prin implicarea europenilor, concesii privind prezența militară a NATO în apropierea frontierelor Rusiei.

Anterior, Moscova a sugerat că ar putea face compromisuri în alte dosare dacă principalele sale revendicări vor fi acceptate, inclusiv cele privind statutul Ucrainei și limitarea extinderii NATO.

Rusia a acceptat să reia negocierile trilaterale cu Ucraina și Statele Unite, la nivel tehnic, în prima jumătate a lunii noiembrie. Discuțiile ar urma să se desfășoare la Abu Dhabi, după o pauză îndelungată în procesul diplomatic mediat de Washington.

Iuri Ușakov a avertizat însă că nu trebuie așteptate progrese semnificative de la această reuniune, pe care a descris-o drept o etapă preliminară.

Oficialul rus a recunoscut că Moscova sperase ca administrația președintelui american Donald Trump să poată determina Kievul să accepte anumite condiții discutate la summitul dintre Trump și Putin, desfășurat anul trecut în Alaska.

„Anterior, după Anchorage, exista impresia că administrația americană ar putea impune anumite condiții și obliga Kievul să le accepte. Dar, până acum, acest lucru nu s-a realizat”, a declarat Ușakov.

Acesta a adăugat că negocierile nu pot fi limitate la Ucraina, deoarece statele europene continuă să sprijine Kievul.

Potrivit The Telegraph, noua rundă de negocieri a devenit posibilă după vizita emisarului prezidențial american Steve Witkoff la Sankt Petersburg, unde acesta a discutat timp de aproximativ trei ore cu Vladimir Putin.

În cadrul întrevederii au fost prezentate propuneri privind reluarea negocierilor și viitoarele aranjamente de securitate. Publicația britanică notează că disponibilitatea Moscovei de a reveni la masa negocierilor ar putea fi legată și de decizia Washingtonului de a relaxa anumite sancțiuni asupra exporturilor de combustibili rusești.

Surse diplomatice europene au declarat pentru The Telegraph că poziția statelor occidentale față de cererile Moscovei rămâne neschimbată.

„Poziția noastră rămâne aceeași ca în ianuarie 2022”, a afirmat un oficial european, făcând referire la răspunsul transmis atunci Rusiei de fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg.

Înaintea invaziei pe scară largă a Ucrainei, Rusia solicitase garanții privind oprirea extinderii NATO și retragerea infrastructurii militare a Alianței din statele care au aderat după 1997.

La acel moment, NATO se declarase dispusă să discute preocupările de securitate ale Moscovei, dar respinsese solicitările privind retragerea trupelor aliate și limitarea dreptului statelor de a-și decide propriile alianțe.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat disponibilitatea Kievului de a participa la negocierile trilaterale din noiembrie, dar a subliniat că acestea trebuie să producă rezultate concrete.

Potrivit liderului ucrainean, încheierea definitivă a războiului va necesita o întâlnire la nivelul șefilor de stat, însă grupurile tehnice ar putea ajunge între timp la acorduri privind un armistițiu energetic, securitatea transporturilor maritime de cereale și schimburile de prizonieri.

Zelenski a reiterat că Ucraina are nevoie de garanții credibile de securitate pentru a preveni o nouă agresiune rusă și că nu va accepta limitarea efectivelor armatei sau impunerea neutralității.

Totodată, președintele ucrainean a avertizat că negocierile din noiembrie vor demonstra dacă Vladimir Putin urmărește cu adevărat un acord de pace sau încearcă doar să evite o escaladare a relațiilor cu Washingtonul înaintea alegerilor americane.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...