ATITUDINI | Igor Munteanu: Un guvern cade. Și ce rămâne?

Astăzi, R. Moldova a pierdut un guvern. Nu printr-un vot de neîncredere, nu printr-o moțiune a opoziției, ci prin decizia unui om care a ales să plece când n-a mai putut sta.

Să recapitulăm:

1) Prim-ministrul A. Munteanu a spus un lucru simplu și greu în declarația sa: „nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile pe care le am”. Nu-i o frază de manual. E genul de propoziție pe care un om o rostește atunci când distanța dintre ceea ce crede și ceea ce i se cere să tolereze devine prea mare pentru a o mai putea duce. Nu știm exact ce a văzut din interior. De fapt, știu, dar sunt nuanțe. Dar știm ce a văzut țara din afară: o instituție de stat responsabilă de siguranța traficului aerian, transformată în teren de patronaj politic prin interese de gașcă „de la Poșta Veche”; un director cu CV fraudat; rude ale președintei Sandu plătite de opt ori peste media pe economie. Bani irosiți fără control și fără nicio analiză a performanței. Lucruri mici, dar care, adunate, macină legitimitatea unui guvern. Surpă autoritatea unui stat de a se guverna.

2) E ușor, în astfel de momente, să cauți vinovați și să-i găsești pe toți deodată: partidul, președinta, sistemul, „clasa politică”. E la fel de ușor să cazi în resemnare, în ideea că oricine ar veni, tot așa va fi. Niciuna dintre aceste reacții nu ne ajută. Ce merită spus este altceva: o demisie asumată, chiar și una care va ridica încă multe întrebări grele în zilele următoare, este totuși un gest rar în spațiul nostru politic. De multe ori, la noi, oamenii se agață de putere. Se luptă cu disperare să păstreze ștampila. Rămân în funcție cu orice preț, găsesc explicații, așteaptă să treacă criza. Faptul că un prim-ministru a ales să plece, în loc să se închine, după legile bizantine bine știute, spune ceva despre pragul de rezistență la tentații pe care unii încă îl mai au.

3) Asta nu înseamnă că problema s-a rezolvat. Nu s-a rezolvat nimic prin plecarea unui om. Instituțiile care au permis abuzul rămân, în esență, aceleași. Rămân subjugate unui singur partid aflat la putere. Oamenii care au numit, care au tolerat, care au privit în altă parte rămân, cei mai mulți, la locurile lor. O parte dintre miniștrii politici ai actualului guvern sunt convinși că îi vor supraviețui prim-ministrului Munteanu, fiind apărați de partid în ceea ce fac și în felul în care o fac, indiferent de starea tot mai apăsătoare din societate. O demisie este un gest de onoare individuală, nu o reformă de sistem.

4) Moldova se află, din nou, într-un moment de tranziție fragilă, exact atunci când negociază cu Uniunea Europeană capitolele legate de statul de drept și de integritatea instituțiilor. E o coincidență dureroasă, dar și una revelatoare. Arată exact de ce aceste negocieri contează. Nu ca exercițiu birocratic, ci ca presiune reală pentru ca lucrurile mici, unele ce sună banal de obișnuite realităților din teren, o rudă plătită nejustificat, un CV fals la un director de agenție, licitații trucate și bugete supradimensionate pentru clientela politică, să nu mai poată fi tratate ca simple detalii. Ce urmează depinde de cine vine după și, mai ales, de ce vor fi dispuși să facă ori să nu facă cei care rămân. Deocamdată, un lucru rămâne clar: un stat mic, cu o majoritate a populației sătulă de atâta amatorism, de atâtea dezamăgiri, de atâta propagandă „hibridă” și dezbinare pe criterii politice, în condițiile unei economii sleite, delapidate și inerte.

Concluzii:

1. Demisia prim-ministrului Munteanu este un gest politic rar. Nu este o plecare patetică, ci o alegere de a părăsi cu demnitate o funcție atunci când prețul rămânerii este prea mare. Nu poți repara nimic din ce s-a stricat cu oameni docili, semidocți, fățarnici.

2. Demisia prim-ministrului pune cu acuitate în discuție necesitatea unei anchete penale reale, nu doar administrative, asupra lanțului de decizie care a permis capturarea conducerii de la MoldATSA: cine a aprobat, cine a semnat, cine a privit în altă parte. Fără asta, demisia prim-ministrului Munteanu va rămâne un gest retoric, nu o corecție de sistem. Totodată, numirea următorului prim-ministru trebuie să vină cu o distanțare explicită și clară față de rețelele oculte care au permis scandalul, nu o simplă rocadă de fațadă, ci un semnal verificabil pentru cetățeni și pentru UE că se schimbă ceva mai mult decât un nume pe o ușă.

3. Există o sincronizare aproape perfectă între România și R. Moldova în acest moment. Ambele state nu au guverne, iar între așteptările populației și corupția elitelor aflate la conducere există un decalaj uriaș. În aceste condiții, R. Moldova are nevoie de un guvern care să reseteze totul.

Primul: transparență totală și imediată asupra salariilor și numirilor din toate instituțiile de stat cu risc de patronaj politic. Nu promisiuni de „curățenie generală”, ci liste publice, verificabile, acum.

Al doilea: societatea civilă și presa trebuie să iasă de sub tutela unui sistem de monopol al unui singur partid. Experimentul a eșuat. Donatorii externi care vor continua această linie se fac implicit complici la capturarea statului. Fără presiunea constantă, pluralistă și liberă a societății civile, nimic din tot ceea ce vedem astăzi ca probleme sistematice nu va putea fi reparat în interesul public al cetățenilor R. Moldova.

Asta așteptăm acum. Nu declarații. Fapte.

Autor: Igor Munteanu, cercetător senior IDIS Viitorul