EDITORIAL | Legenda lui Nero e nemuritoare. „Sacul de box”, numit generic Guvernul Munteanu, a crăpat înainte de vreme

Lui Alexandru Munteanu i s-a rezervat de la bun început rolul de paratrăsnet. Oamenii din interior vorbeau cu text deschis despre faptul că mandatul său în fruntea Guvernului este de cel mult un an de zile. A fost adus aici ca să fie folosit și sacrificat. Punct.

Asta pentru cei care încă se întreabă de ce nu a fost desemnat Igor Grosu premier, de exemplu, așa cum se întâmplă în mod normal – liderul partidului care câștigă alegerile își asumă și responsabilitatea guvernării. Sau altcineva important din partid, care a fost implicat nemijlocit în campania electorală și a convins lumea să-i voteze. Ai promis, fii bun și îndeplinește-ți promisiunile…, cum era acolo?

Dar Munteanu nu le-a promis nimic moldovenilor și nu și-a asumat vreun angajament în campania electorală. Moldovenii (chiar și cei din PAS) nici măcar nu-l cunoșteau, până la anunțul-surpriză făcut de Maia Sandu imediat după alegerile de anul trecut. Anomalie, sigur că da, dar ea a avut o anumită logică, pe care observatorii mai atenți au sesizat-o încă atunci.

Maia Sandu sau, mă rog, cine o sfătuia, știa că toate vorbele și acțiunile lor de până la alegeri erau povești de adormit… electoratul, artificii verbale și mituri inventate de comunicatorii lor de milioane. Ei știau mai bine decât noi că au câștigat alegerile prin minciună, manipulare, dezinformare (!), fraudă, abuz și intimidare, că au furat victoria, nu au obținut-o cinstit. Apropo, Șor și-a jucat exemplar rolul. Cred că pe final de mandat Maia Sandu ar trebui nu doar să-i restituie cetățenia, dar să-l facă și cetățean de onoare, pentru ajutorul imens pe care i l-a acordat…

După alegeri însă, începea viața bazată pe realitățile obiective, când de la vorbe e nevoie să treci la fapte. Dar aici era o groapă cât… Bugetul a fost secat de resurse pentru mendrele electorale ale PAS, administrațiile au fost trecute toate pe picior de război… politic, ceea ce a dislocat din încheieturi aparatul administrativ, funcțiile publice (și bănoase) au fost populate cu sinecuriști, care aveau menirea să presteze nu domeniilor în care erau angajați formal, ci la partid, fapt care a paralizat instituțional statul.

Pe acest fundal, în lipsa unor instituții funcționale, s-a instaurat anarhia. Iar toți „eroii” Maiei Sandu, care și-au îndeplinit cu brio sarcinile politice și electorale, s-au apucat să prade cetatea cucerită. Exact cum se întâmpla în trecut, după lungi perioade de asediu, când, odată pătrunși în orașele căzute, soldații aveau liber să fure, să omoare, să incendieze… Dar toate până la un punct. După aceea, trebuia să înceapă reconstrucția.

Nici Maia Sandu, nici oamenii importanți din PAS nu voiau să-și asume sarcina grea de a face ordine și nici de a pune în practică propriile angajamente. În primul rând, pentru că misiunea asumată era aproape imposibilă, în al doilea rând, pentru că presupunea măsuri nepopulare nu doar pentru populație, ci mai ales pentru clientela de partid.

Așa că au adus un om din afară peste care să poată descărca furia oamenilor, dar și deconta eventualul eșec (iminent, dacă mă întrebați pe mine). Și Munteanu, din câte înțeleg, era conștient de acest lucru. De ce a acceptat? Nu știu, probabil a luat-o ca pe o provocare, și-a dorit și el puțină adrenalină la bătrânețe, după o lungă perioadă de rutină.

Așa că, în principiu, demisia lui înainte de vreme era un fapt previzibil. Doar că… ea nu a fost gândită așa. Ea nu trebuia să se producă acum! Când haosul abia începe. Această resursă valoroasă a fost epuizată înainte de vreme. Pentru a stinge doar un singur focar care a răbufnit.

Dar incendiul mare încă n-a izbucnit, el încă mocnește. Niciuna din problemele grele, pentru care Guvernul Munteanu urma să-și asume răspunderea și să se sacrifice voluntar, nu a fost soluționată. Proiectul politicii bugetar-fiscale (trad.: marele și adevăratul jaf care trebuia să se producă, pentru a astupa cât de cât groapa) n-a apucat să ajungă nici la faza de dezbateri parlamentare. Reforma teritorial-administrativă (trad.: concentrarea puterii locale în mâinile PAS, în perspectiva alegerilor de anul viitor) n-a fost definitivată nici la nivel de concept teoretic. Reorganizarea instituțională nici n-a început…

Niciuna dintre măsurile „nepopulare, dar necesare” nu a fost luată. De ele, iată, va trebui să se ocupe deja următorul guvern… de sacrificiu! Punct și de la capăt, vorba ceea.

Prin urmare, iritarea Maiei Sandu și săgețile ascuțite aruncate către premierul demisionar Munteanu așa se explică. De unde să ia altul acum care să-și asume această sarcină ingrată?! Dar cu balaurii pe care i-a crescut la sân ce să facă acum? Pentru că, vă dați seama, acum stau toți în poziție defensivă, gata de contraatac. Până la urmă, e în joc propria lor supraviețuire, nu-i de glumă. „Important, pe parcursul anchetei, să nu ajungi la tine însuți”, dacă e să parafrazăm o zicală rusească. Păi iată, acum găinarii exact de asta se preocupă, fac ordine în mapele cu „compromaturi”.

Scandalul de la MoldATSA și criza verișoarelor, izbucnită în context, e foaie verde pe lângă adevăratele probleme. Lumea abia acum a aflat de însăși existența acestei instituții și cu ce se ocupă ea. Și iată că doar acest scandal periferic a fost în măsură să dărâme ditamai Guvernul.

Dar vă dați seama ce va fi când se va afla ce se întâmplă și în alte instituții, mult mai cunoscute și mai „strategice”; ce s-a întâmplat și se întâmplă cu fondurile europene și nu doar ele; când va fi mai clar de unde cresc picioarele la problema ucigașă a drogurilor, la escrocheriile online, la contrabanda de tot felul, la schemele criminale care lovesc direct în securitatea cetățeanului; când se va afla că nu doar neamurile Maiei Sandu, dar și neamurile tuturor ortacilor săi parazitează pe seama acestui stat secătuit? Și se va afla, Cutia Pandorei a fost abia întredeschisă.

În plus, „reformele europene” trebuie făcute oricum, e chestiune de urgență națională! Cerc închis!

De unde să ia acum Maia Sandu un alt țap ispășitor? Și ce garanții poate avea că acesta nu o va sacrifica pe ea însăși, de dragul propriului interes, politic inclusiv? Este adevărat, Maia Sandu își încheie peste doi ani mandatul și nu va mai putea candida din nou pentru funcția de președinte, respectiv, teoretic, n-ar mai avea ce pierde. Doar că ea nu se vede încă la apogeul carierei sale. Ea vede funcția sa de azi doar ca pe o etapă tranzitorie, către poziții și mai înalte… Ea e „lideră globală” doar, nu un simplu „lideraș local” care mai sus de Președinție nu are unde urca.

„Alexandru Munteanu este un om de treabă, care are cele mai bune intenții, însă mi-aș fi dorit ca premierul demisionar să aibă mai multă implicare și să explice oamenilor mai mult reformele pe care le-a propus, în special cea fiscală.” (Maia Sandu, în conferința de presă din 3 iulie 2026). Ați înțeles? Ea și-ar fi dorit un sac de box mai rezistent, dar el… Ce dezamăgire!

Săracii șerpișori bogați din PAS, pe care i-a crescut la sân, repet, încă nu-și dau seama ce poate însemna pentru ei furia „mamei”, când se va dezlănțui cu adevărat. Nero…

Așadar, abia aștept să aflu numele viitorului „prim-ministru”. Și să văd fețele celor care-l vor vota. Dacă l-or vota…