Andrei Năstase propune un program pentru pensionari: Vom întoarce 10 miliarde de lei pierdute în urma politicilor antisociale

Redacția ZIUAPolitică15 septembrie 2025

În ultimii ani, pensionarii au fost furați de 10 miliarde de lei în urma politicilor antisociale și imorale ale guvernării. Este declarația candidatului independent Andrei Năstase, care propune un proiect de lege privind despăgubirea etapizată a pensionarilor datorită realizării unui șir de economii la bugetul de stat.

Concurentul reamintește că, în ultimii ani, prețurile au crescut cu aproape 70%, însă pensiile au fost indexate doar cu 54%, iar cel mai grav abuz a fost în 2023, când după o inflație ce a depășit 30%, guvernul a indexat pensiile doar cu 15%. Drept urmare, pensionarii au pierdut aproximativ 10 miliarde de lei, adică nu mai puțin de 15 mii de lei fiecare, constată Andrei Năstase.

„De exemplu, la o pensie de 3.200 de lei, pensionarul a fost nedreptățit de circa 480 de lei pe lună sau 5.750 de lei doar în primul an. Această daună a continuat să crească în fiecare an. Seniorii noștri au fost furați! Statul nu și-a respectat obligația legală și morală. Prin proiectul meu de lege, aceste pierderi vor fi recuperate și fiecare pensionar va primi sumele de care a fost lipsit pe nedrept. Este un act de dreptate și de respect față de părinții, frații și surorile noastre, față de toți cei care au muncit o viață întreagă pentru această țară”, a declarat Andrei Năstase.

Potrivit candidatului, despăgubirile vor fi achitate etapizat, din fondul de pensii, din veniturile suplimentare ale bugetului de stat și din economiile obținute prin reducerea numărului de deputați de la 101 la 61, reducerea ministerelor de la 14 la 9, desființarea consiliilor raionale și eliminarea salariilor de sute de mii de lei.

În același timp, în programul său electoral, Andrei Năstase propune măsuri pentru „o viață decentă acasă”. Este vorba de reducerea prețurilor la produsele de bază și medicamente, garantarea prin Constituție a unui venit minim decent, creșterea pensiei minime la peste 5.000 de lei și majorarea tuturor pensiilor și salariilor, reducerea vârstei de pensionare pentru femei la 60 de ani și alocații lunare pentru copii.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...