
Feroviarii au protestat din nou, nemulțumiți de întârzierile salariale și de situația critică la Căile Ferate din Moldova. Aproape 5 000 de angajați nu și-au primit salariile de mai bine de jumătate de an, iar oamenii se plâng de faptul că nu mai pot face față datoriilor. Protestatarii spun că și-au pierdut speranța și că se simt abandonați.
„Noi nu suntem vinovați cu nimic, vrem doar salariile noastre. Nu cerem nimic în plus, doar ceea ce ni se cuvine”, a declarat unul dintre protestatari.
„Suntem în secolul XXI, iar noi ne-am adunat aici să cerem un salariu mizer de câteva mii de lei. E rușinos!”, a adăugat un alt angajat al CFM.
Între timp, sindicatele susțin că nu este suficientă achitarea restanțelor și că este necesar un plan clar pentru redresarea sectorului feroviar. Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Igor Zubcu, a declarat că discuțiile cu autoritățile sunt în desfășurare și că se va insista asupra unei soluții pe termen lung.
„Calea Ferată este un sector strategic, iar dezvoltarea ei trebuie să fie o prioritate națională. Nu putem vorbi doar despre achitarea salariilor, trebuie să vedem ce facem mai departe cu acest domeniu vital pentru țară”, a declarat șeful sindicaliștilor, citat de IPN.
Potrivit Federației Sindicale a Feroviarilor, lipsa resurselor financiare afectează grav întreaga activitate a CFM, generând probleme logistice și un deficit de motorină. Sindicaliștii cer intervenția urgentă a Guvernului pentru a evita blocarea totală a sistemului feroviar și solicită compensarea pierderilor cauzate de întârzierile salariale. Ei avertizează că, fără măsuri concrete, transportul feroviar din Moldova riscă să ajungă în colaps.
Guvernul promite măsuri pentru salvarea CFM. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că, timp de patru luni, statul va oferi lunar motorină din rezervele sale, astfel încât activitatea întreprinderii să continue. În plus, vor fi alocate 75 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii, iar sectorul Fălciu va beneficia de finanțări suplimentare.
„Obiectivul numărul unu este plata salariilor angajaților CFM, iar în acest sens se lucrează, Guvernul este alături de feroviari”, a declarat ministrul Bolea.
La rândul său, directorul interimar al CFM, Sergiu Cotelnic, a recunoscut că situația este dificilă și a adăugat că restanțele salariale sunt prioritatea sa. Șeful Căilor Ferate a promis că în două luni vor fi achitate salariile restante pentru cel puțin trei luni.
„Luni am programată o ședință, în care voi detalia toți pașii noștri, pentru a ieși din această situație”, a adăugat Sergiu Cotelnic, îndemnând angajații să fie solidari.