Angajații și pensionarii din România câștigă dublu față de cei din R. Moldova, deși cheltuielile lunare sunt comparabile

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 3,8% în România, în ultimul an, arată datele Institutului Naţional de statistică (INS). În aceeași perioadă de timp, în Republica Moldova veniturile reale, raportate la inflație, s-au majorat cu 4,3% – 5%.

Astfel, în luna februarie 2026, salariul mediu net în România a ajuns la 5.557 lei, adică aproximativ 21.500 lei moldovenești. În același timp, câștigul salarial mediu brut a urcat la 9.272 lei românești, echivalentul a circa 35.000-36.000 de lei moldovenești.

Prin comparație, în Republica Moldova, pentru 2026 este prognozat un salariu mediu brut de 17.400 de lei moldovenești. Asta înseamnă că, în mână, după ce-și achită toate taxele, unui angajat obișnuit îi rămân puțin peste 14.000 de lei. Prin urmare, un salariat mediu de peste Prut câștigă de aproape două ori mai mult decât unul din Republica Moldova.

Diferența se menține și când vorbim despre pensii. În România, un pensionar primește lunar, în medie, aproximativ 2.700 lei românești (adică 10.000 – 10.500 de lei moldovenești), în timp ce în Republica Moldova aceasta se situează la aproximativ 4.400 de lei. Prin urmare, un pensionar din România primește cam de două ori mai mult decât unul din Republica Moldova.

Totuși, când vorbim despre costurile de viață (chirii, utilități, transport și mâncare) diferențele de cheltuieli sunt relativ mici.

De exemplu, dacă vorbim despre chirii în cele două capitale, în Chișinău, un apartament cu o cameră într-o zonă mai centrală costă între 450 și 600 de euro pe lună. La București, același apartament costă între 550 și 800 de euro, cu aproximativ 20-25% mai mult.

Referitor la utilități (gaze, electricitate, apă) Republica Moldova stă chiar mai prost decât România. Aici facturile pentru un apartament de 85 mp pot ajunge la 3.500 – 5.000 de lei iarna (aproximativ 180-260 de euro). Astfel, raportat la salariul mediu, utilitățile pot „mânca” peste 30% din venit. În România, facturile sunt similare sau chiar mai mici în unele zone, datorită plafonărilor, iar raportat la un salariu mediu net, impactul este mult mai mic, de aproximativ 10-15% din venit.

În ceea ce privește prețurile la produsele alimentare, acestea sunt aproape identice. Mai mult, unele produse de bază, cum ar fi lactatele sau carnea, acestea pot fi chiar mai scumpe în Republica Moldova, din cauza importurilor masive.

Dacă ne referim la carburant, atunci prețurile la benzină și motorină sunt, de regulă, cam cu 10-15% mai mici în Republica Moldova față de România.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...