Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a declarat luni, la finalul vizitei în Turcia, că a discutat cu ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, despre intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza și despre stabilirea condițiilor pentru o „pace durabilă” între israelieni și palestinieni.
Blinken și-a încheiat turneul-fulger în regiune, după ce a avut întâlniri în Iordania, Israel, Cisiordania şi Irak, înainte de a se deplasa în Turcia. Potrivit presei de la Ankara, oficialul american a avut parte de o o primire rece în capitala turcă. Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a refuzat să se întâlnească cu secretarul de stat american.
„Am făcut progrese mari în ultimele zile pentru a creşte ajutorul în Gaza. Lucrăm foarte energic pentru a ajunge la mai mult ajutor umanitar în Gaza şi avem mijloace foarte concrete pentru a obţine asta. Şi cred că veţi vedea în zilele următoare că ajutorul poate fi extins într-un mod semnificativ”, a adăugat Blinken.
Națiunile arabe și musulmane au cerut o încetare imediată a focului pentru a reduce numărul de victime în creștere din Gaza, în timp ce SUA au susținut necesitatea unei „pauze umanitare” în lupte. Blinken a subliniat că „un aspect esențial” se referă la înregistrarea de progrese în sensul eliberării celor aproximativ 240 de ostatici.
„Ne concentrăm intens pe acest subiect. Dar credem și că o pauză în confruntări ar putea contribui la avansarea propunerilor”, a insistat secretarul de Stat american.
Astfel, în timpul întâlnirii cu oficialii turci, SUA a încercat să convingă Turcia să exercite mai multă presiune asupra Hamas pentru eliberarea ostaticilor, dar poziția turcă a rămas fermă, scrie presa de la Ankara. Aceștia au insistat asupra unui acord de eliberare reciprocă, în care atât Hamas, cât și Israelul să elibereze ostaticii simultan.
Turcia, deși este un aliat strategic al SUA, a fost extrem de critică față de acțiunile Israelului, acuzându-l de crime de război și masacre. Președintele Erdogan a adoptat o poziție fermă împotriva puterilor occidentale care susțin Israelul în contextul vărsării de sânge din Gaza. Anterior, Statele Unite au avertizat că orice încetare a focului în Gaza decretată de Israel ar aduce beneficii militanților Hamas.
De cealaltă parte, secretarul de Stat american, care a făcut aceste declaraţii pe aeroportul din Ankara, înainte de a pleca spre Tokyo, a calificat drept un „succes” faptul că până acum conflictul „nu s-a extins în regiune”.
Între timp, bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la cel puțin 10.022 de morți în teritoriul palestinian Fâșia Gaza, iar 25.408 de oameni au fost răniți, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condus de Hamas, transmite BBC.