Anul universitar românesc, deschis oficial la Bălți. Extensiunea Universității „A.I. Cuza” din Iași își extinde activitatea

Extensiunea din Bălți a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a intrat în anul de studii 2023-2024. Evenimentul a fost marcat în 3 octombrie, cu o ceremonie festivă, la care a participat conducerea universității ieșene, inclusiv rectorul Tudorel Toader, consulul general al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu, precum și conducerea universității din Bălți, reprezentată de rectorul Natalia Gașițoi, care găzduiește extensiunea românească.

„Ne bucurăm să deschidem astăzi cel de-al 13-lea an universitar la Extensiunea din Bălți a Universității „Alexandru Ion Cuza”, care a început cu două programe de studii de licență, în prezent oferă și trei programe de master, iar pe viitor vom mai avea încă două specializări la licență. De la înființare și până astăzi, peste 1.000 de absolvenți au obținut la Extensiunea din Bălți o diplomă emisă de prima universitate modernă a României, recunoscută la nivel european. Doresc să transmit alese mulțumiri Universității din Bălți pentru excelenta colaborare, nu doar în ceea ce privește Extensiunea, ci și pentru toate celelalte proiecte pe care le derulăm împreună”, a menționat rectorul Universității „A.I. Cuza” din Iași, Tudorel Toader.

La rândul său, consulul general a adresat salutul cordial al Guvernului României, al Ministerului Afacerilor Externe și al Consulatului General al României la Bălți și a adus în discuție nevoia de modele intelectuale care trebuie însușite de studenți și masteranzi. De asemenea, a apreciat relațiile de bună cooperare și a felicitat conducerile celor două universități pentru eforturile depuse în scopul valorificării în comun a potențialului academic din România și Republica Moldova.

Extensiunea Bălți a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, finanțată din bugetul de stat al României, cuprinde două specializări studii de licență – Economia comerțului, turismului şi serviciilor și Fizică Tehnologică, precum și trei specializări pentru studii de masterat: Management în turism, Fizică aplicată în tehnologiile informației şi comunicații și Drept european.

Aici se pot înscrie absolvenţii cu diplomă de bacalaureat de la liceele şi colegiile din Republica Moldova. Extensiunea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi la Bălţi s-a creat în urma unui protocol de colaborare între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România şi Ministerul Educaţiei din Republica Moldova, începând cu anul universitar 2010 – 2011.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram