APP confirmă că statul a demarat procesul de preluare unilaterală a autogărilor gestionate de „Gările Auto Moderne” 

Agenția Proprietății Publice (APP) a început procesul de preluare în administrarea statului a Gărilor și Stațiilor Auto din Republica Moldova, anunță instituția într-un comunicat de presă. Motivul – neexecutarea obligațiilor contractuale de către companie. 

Potrivit APP, contractul prevedea modernizarea și eficientizarea activității filialelor Î.S. „Gările și Stațiile Auto”, cu toate acestea, partenerul privat „nu a respectat obligațiile asumate privind garanția de bună execuție, care presupuneau garanții a câte 5 milioane de lei pentru fiecare an investițional, garanție neprezentată începând cu anul 3 de contract”. 

„După emiterea notificării de rezoluțiune din 2022, partenerul privat a contestat decizia de rezoluțiune a contractului, solicitând instanței de judecată suspendarea executării acesteia, solicitare respinsă atât de instanța de fond, cât și de către instanța de recurs. Prin urmare, la momentul actual nu există nici un impediment legal pentru preluarea activelor și a bunurilor. Astfel, în pofida solicitărilor repetate din partea APP, S.R.L. „Gările Auto Moderne” a refuzat să coopereze în mod voluntar, forțând autoritățile să inițieze procedura de preluare unilaterală”, anunță APP în comunicat. 

Reprezentanții statului mai spun că „toate măsurile luate sunt în interesul public și vizează restabilirea unei gestiuni legale a celor 30 de gări și stații auto din țară”. 

„Înțelegem importanța acestei infrastructuri pentru cetățeni și, de aceea, s-a dispus ieșirea imediată în teren a unei comisii specializate care inițiază transferul (…). În continuare, APP va asigura o tranziție fără probleme, astfel încât cetățenii să beneficieze de servicii de transport public fiabile și eficiente. Statul acționează ferm și hotărât pentru a proteja interesele cetățenilor și pentru a asigura buna gestionare a proprietății publice. APP va reveni cu detalii noi din proces pe măsura evoluției acțiunilor de preluare a activelor”, mai anunță APP. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram