Aproape 40.000 de moldoveni din diaspora au votat până la orele dimineții, cei mai mulți alegători fiind în Italia, unde au fost deschise și cele mai multe secții de votare. Cei mai activi votanți sunt din categoria de vârstă 36-45 de ani. În orașe precum Padova, Venezia-Mestre, Modena, Frankfurt, Londra și Moscova, s-au format cozi la secțiile de votare încă de la primele ore.
În Federația Rusă, au fost deschise doar două secții de votare la Ambasada Republicii Moldova din Moscova, unde măsurile de securitate sunt stricte. Alegătorii trec prin detectoare de metale, iar accesul este delimitat prin garduri metalice, sub supravegherea forțelor de ordine.
Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angela Caraman, a subliniat că fiecare dintre secțiile de votare din Moscova a fost dotată cu câte 5.000 de buletine pentru fiecare scrutin. Ea a explicat că numărul redus de secții din Rusia este o măsură de precauție, din cauza riscurilor pentru securitatea alegătorilor și a personalului electoral.
Ministerul Afacerilor Externe din Moldova a avertizat recent că în Rusia s-ar putea organiza transporturi de votanți pentru a provoca aglomerație la secțiile de vot, încercând astfel să pună la îndoială legitimitatea alegerilor.
În total, 234 de secții de votare au fost deschise în străinătate pentru referendumul constituțional și alegerile prezidențiale. Italia are cele mai multe secții, iar în România sunt deschise 16 secții, dintre care cele mai multe în București.