
Tăieri ilegale masive au fost înregistrate de inspectorii de mediu în Ocolul Silvic Vadul lui Vodă. În urma unor controale s-au constatat că într-un canton din regiune au fost defrișați ilicit aproximativ 400 de arbori.
Potrivit constatărilor inspectorilor, arborii tăiați ilegal aparțin mai multor specii. În urma acestor acțiuni, a fost sustras un volum de 250 de metri cubi de masă lemnoasă. Valoarea totală a prejudiciului cauzat fondului forestier de stat, inclusiv costul masei lemnoase sustrase, se ridică la peste un milion de lei.
„Având în vedere valoarea prejudiciului și circumstanțele constatate, materialele aferente cazului urmează să fie remise organelor de drept, pentru examinare și luarea măsurilor legale în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate”, precizează Inspectoratul pentru Protecția Mediului.