Aproximativ 600 de mii de cetățeni moldoveni au părăsit R. Moldova, începând cu anul 2021 și până în prezent, fără a mai reveni. Sunt datele oferite de Poliția de Frontieră în urma unei solicitări făcută de portalul podul.md.
Așadar, potrivit datelor oficiale, în 2021 din R. Moldova au plecat 63 100 de cetățeni, care nu au revenit nici până acum. În 2022 – cifra a fost de 85 700, iar în 2023 – a crescut deja până la aproximativ 142 de mii de moldoveni.
Cel mai mare val, care reprezintă peste 50% din toate plecările din ultimii patru ani, a fost înregistrat de la începutul acestui an. Poliția de Frontieră a raportat aproximativ 309 mii de cetățeni moldoveni care a părăsit R. Moldova de la 1 ianuarie, fără a mai reveni.
Poliția de Frontieră precizează că nu cunoaște motivul plecării cetățenilor în străinătate și nu poate afirma categoric faptul că toți acești conaționali au părăsit permanent R. Moldova.
În prezent, peste 43 la sută dintre tinerii moldoveni, care au între 18 și 29 de ani, sunt stabiliți peste hotare, iar peste cinci ani, mai mulți moldoveni se vor naște în străinătate, decât în interiorul țării, anunța expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, într-o analiză din luna iulie în care relata faptul că de la independență încoace, cifra moldovenilor stabiliți în străinătate este de aproximativ 1,1 milioane, plus cei aproximativ 100 de mii care vin și pleacă de câteva ori pe parcursul anului. Potrivit analistului, cel mai mare flux a fost înregistrat în ultimii trei ani.
„În ultimii trei ani s-a înregistrat cel mai înalt ritm de migrație din istoria Republicii Moldova. În prezent, viteza de emigrație este de două ori mai mare decât în oricare altă perioadă din istoria Republicii Moldova”, declara economistul.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, la ora actuală, fără populația din regiunea transnistreană și cei plecați în străinătate, pe teritoriul administrat de autoritățile de la Chișinău locuiesc 2,42 de milioane de oameni.