
Arhitectul-șef al raionului Hâncești, Elena Moraru, este vizată în alte 11 dosare penale pentru luare de mită și trafic de influență, după ce în iunie 2023 a fost reținută de ofițerii CNA în alte cauze penale, inclusiv abuz în serviciu.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în colaborare cu procurorii din municipiul Chișinău au organizat azi mai multe percheziții pe mai multe adrese din Capitală și raioanele Ialoveni și Hâncești.
Potrivit anchetei, funcționara ar fi pretins și primit sume de bani, ce variază între 200 și 500 de euro, de la mai mulți locuitori ai raionului în schimbul eliberării sau urgentării eliberării actelor permisive pentru demolare, edificare și proiectare a bunurilor imobile amplasate pe teritoriul raionului Hâncești. De asemenea, arhitectul-șef este bănuit că ar fi luat mită și pentru influențarea membrilor comisiilor de recepție la finalizarea lucrărilor de construcție.
CNA precizează că funcționara a fost anterior vizată în alt dosar penal aflat în examinarea procurorilor din cadrul PCCOCS, pentru fapte de corupție.