
Asociația Investitorilor din România în R. Moldova, ai cărei membri aveau anul trecut cifra de afaceri de un miliard de euro, a împlinit șapte ani de activitate în stânga Prutului. De la înființarea din ianuarie 2018, companiile din cadrul asociației au creat peste 12 mii de locuri de muncă.
„Acum 7 ani, noi, inițiatorii proiectului AIR, am pornit la drum având viziunea de a crea o comunitate unită, prosperă, capabilă de a reprezenta mediul de afaceri din România în Republica Moldova, de a aduce recunoașterea cuvenită celui mai mare investitor și partener al Republicii Moldova”, a scris Dan Nuțiu, președintele executiv al AIR.
În 2024, asociația anunțase că avea peste 200 de milioane de euro investiții în R. Moldova din totalul celor 380 de milioane de euro investiții românești.
Amintim, România se află pe primul loc la capitolul importuri în R. Moldova, cu o cotă de peste 16 la sută.