Asociația Promo-LEX a constatat că amendamentul deputatului PAS Radu Marian cu privire extinderea termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani, declarat între timp neconstituțional, „a fost votat în ambele lecturi cu încălcări a transparenței decizionale”. Opinia a fost formulată vineri, 21 iunie, într-un comunicat de presă.
„În context, Asociația Promo-LEX precizează că în urma monitorizării ședințelor plenare, analiștii Promo-LEX au constatat, printre altele, că proiectul de lege menționat a fost votat în ambele lecturi cu încălcări a transparenței decizionale. Acesta a fost votat în prima lectură, în data de 12 aprilie, cu nerespectarea termenului prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților, la doar patru zile de la înregistrare, fără ca proiectul să fie examinat în regim de urgență sau în mod prioritar. La fel, acesta a fost votat în prima lectură în lipsa actelor aferente proiectului, și anume: expertiza anticorupție, avizul Guvernului, avizul Direcției General Juridice, avizul Centrului de armonizare a legislației și avizul BNM”, se arată în raportul asociației.
Mai mult, potrivit experților Promo-LEX, la ședința plenară din 16 mai, când acest proiect a fost dezbătut și votat în a doua lectură, raportul Comisiei juridice și sinteza recomandărilor au fost publicate pe parcursul ședinței, fără a fi anexat proiectul de lege redactat în baza recomandărilor și propunerilor acceptate.
„Astfel, Asociația Promo-LEX reiterează că pentru a consolida încrederea cetățenilor în instituțiile democratice, Parlamentul Republicii Moldova trebuie să fie un model în ceea ce privește respectarea transparenței decizionale, și anume: să respecte procedura de adoptare a actelor normative și termenele minime prevăzute de Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative, Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional și Regulamentul Parlamentului; să publice cu suficient timp înainte de ziua votării în plen toate actele aferente proiectului de act normativ Or nerespectarea cerințelor procedurale referitoare la adoptarea cadrului legal pot duce la subminarea încrederii cetățenilor în procesul legislativ”, se arată în comunicatul Promo-LEX.
Amintim că amendamentul deputatului PAS Radu Marian, care vizează licitația de la aeroportul din Chișinău, prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani, a fost declarat neconstituțional. Decizia a fost luată joi, 20 iuni, de Curtea Constituțională, care s-a pronunțat asupra unei sesizări depuse de un grup de deputați socialiști. Parlamentarii au contestat faptul că amendamentul din luna mai a fost votat în grabă, cu încălcarea normelor legale și fără a fi supus consultărilor.