Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români și-a reluat activitatea în Chișinău

Filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR Chișinău) și-a reluat activitatea într-un cadru solemn, duminică, 17 martie, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei, evenimentul, care a fost organizat cu sprijinul Filialei ASCOR Iași, a marcat reluarea activității Asociației în capitala Republicii Moldova și „reprezintă un nou început pentru tinerii implicați în viața spirituală și socială”.

„În cadrul evenimentului, ÎPS Petru a transmis prin reprezentanții Centrului Eparhial un mesaj încurajator tinerilor și le-a mulțumit pentru implicarea lor în viața duhovnicească din Basarabia, subliniind rolul crucial al tinerilor în promovarea valorilor creștine și identitare. Un moment special al întâlnirii a fost dialogul cu dl. Igor Belei, director la Misiunea Socială „Diaconia” și fost președinte al ASCOR Chișinău între anii 1997-2000. Domnul Igor a împărtășit cu tinerii din experiența sa și i-a îndemnat să fie activi și implicați în comunitatea Bisericii”, se arată în comunicat. 

Mitropolia Basarabiei i-a asigurat că va susține activitatea Asociației și că va facilita implicarea acesteia în diverse proiecte comunitare și sociale, în conformitate cu valorile creștine.

ASCOR a fost înființată pe data de 14 iunie 1990, la București, și are filiale în toate centrele universitare din țară (România). Filiala ASCOR Chișinău a fost înființată în anul 1995 și își propune să continue să fie un exemplu de implicare și spiritualitate pentru tinerii din Republica Moldova.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...