ASP a conlucrat cu ofițerii anticorupție în investigarea funcționarilor de la Căușeni, cercetați pentru fraudări ale examenelor auto

Agenția Servicii Publice anunță că, înainte de perchezițiile CNA, a acordat sprijin ofițerilor anticorupție pentru investigarea angajaților instituției de la Căușeni, cercetați pentru fraudarea examenelor de obținere a carnetelor auto.  

„Agenția Servicii Publice anunță că se află în comunicare activă cu organele de drept și oferă tot suportul necesar pentru elucidarea deplină a cazurilor documentate. ASP își dorește ca și acest dosar, alături de celelalte inițiate de organele de drept care vizează cazuri de corupție cu implicarea angajaților instituției, să ajungă pe rolul instanțelor de judecată”, se arată în comunicatul ASP.

Amintim că mai mulți funcționari ai Direcției teritoriale de calificare a conducătorilor auto din cadrul ASP, șeful și instructori ai unei școli auto, precum și mai multe persoane fizice sunt anchetate într-o cauză penală, în cadrul căreia,  luni dimineață, au fost organizate percheziții de către ofițerii CNA și procurorii din Chișinău. În total, sunt investigate 30 de persoane.

Bănuiții ar fi pretins și primit de la candidații care au absolvit cursurile școlii auto sume cuprinse între 350 și 400 de euro pentru favorizarea susținerii probei practice în vederea obținerii permisului de conducere.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate permise de conducere presupuse a fi obținute în mod fraudulos, documente privind școlarizarea candidaților și susținerea probei practice, înscrisuri de ciornă, precum și dispozitive electronice care conțin informații relevante pentru cauza penală. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar altele sunt cercetate în stare de libertate.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...