ATITUDINI | Alexandru Tănase: Momentul acela când banca de rezervă este goală… Iar idei nu prea sunt

Se pare că așteptarea unui Deus ex machina tinde să devină un sport național pe malurile Bâcului.

Credeam că experiența cu Veronica Dragalin ne-a oferit suficiente motive pentru ceva mai multă prudență. Se pare că nu.

În momentul în care doamna Dragalin a fost invitată în Republica Moldova, am avut două rezerve pe care le-am exprimat public.

Prima ținea de o realitate destul de banală: un profesionist poate fi foarte bun în sistemul în care s-a format și în care a lucrat și, în același timp, poate deveni surprinzător de puțin eficient atunci când este transferat într-un sistem despre care știe foarte puțin.

În cazul respectiv, diferența era cu atât mai importantă cu cât vorbeam despre trecerea de la un sistem de justiție penală fundamental diferit de cel continental.

Nu este vorba doar despre cunoașterea legilor. Trebuie să cunoști practicile administrative, oamenii, raporturile dintre instituții, conflictele interne, reflexele profesionale, conjunctura politică și istoria dosarelor care au modelat sistemul. Toate acele lucruri care nu se găsesc în legislație și pe care nu le poți învăța dintr-un briefing.

În lipsa acestei cunoașteri, există un risc foarte simplu: sistemul să înceapă să te dribleze înainte ca tu să înțelegi măcar că participi la joc. Iar până ajungi să înțelegi unde ai venit, pot trece ani.

A doua mea nedumerire era de altă natură. Mă întrebam cât de multă încredere trebuie să ai într-un asemenea proiect pentru a renunța la o carieră profesională de succes în Statele Unite și a accepta o funcție într-o terra incognita, cu toate incertitudinile ei.

Veronica Dragalin este, fără îndoială, o persoană inteligentă și a avut o carieră profesională remarcabilă în SUA. Finalul îl cunoaștem. „Patria iubită” a renunțat, într-o manieră foarte porcească, la serviciile celei pe care, cu puțin timp înainte, o prezenta drept soluția salvatoare.

De astăzi avem un nou ministru al Economiei. Vicepreședinte al USR, deputat de București. Urmăresc destul de atent viața publică din România și, recunosc, a trebuit să caut informații pentru a înțelege mai bine despre cine este vorba.

Numirea mi-a amintit involuntar de imaginile care, la un moment dat, împânziseră gardurile Bucureștiului cu fostul premier Florin Cîțu și sloganul: „Cîțu salvează economia.”

Nu știu cât de bine cunoaște noul ministru economia Republicii Moldova. Nu știu cât cunoaște practicile administrative locale, care sunt sensibil diferite de cele de la București. Nu știu cât știe despre istoria problemelor economice, despre instituții, despre oamenii care le conduc, despre rețelele de interese sau despre mecanismele informale ale acestei alte terra incognita, al cărei cetățean a devenit în această dimineață.

Probabil vom afla. Sper sincer ca noul ministru să aibă succes. Și pentru că este un român de-al nostru, și pentru un motiv mult mai prozaic: performanțele economiei Republicii Moldova se reflectă, mai devreme sau mai târziu, în veniturile și buzunarele fiecăruia dintre noi.

Ar mai fi însă un aspect pe care nu cred că puterea de la Chișinău îl va putea ignora la nesfârșit.

Este vorba despre atitudinea partidelor politice de la București față de această discretă, dar tot mai vizibilă, USR-izare a spațiului politic și administrativ de la Chișinău. Presupun că fenomenul va fi privit cu multă înțelegere la București. Ca între frați.

Și, în final, câteva cuvinte despre premierul Tofan. Dacă nimeni din anturajul său nu i-a spus-o încă, poate că este util să i se spună acum. Așteptările cu care a venit sunt mari. Foarte mari.

Dar asemenea așteptări au o proprietate neplăcută: nu sunt un capital permanent. Ele se consumă. Iar când acest lucru începe să se vadă cu ochiul liber, de regulă, încrederea s-a topit deja considerabil — cu viteza unui cub de gheață așezat pe o tavă sub care arde mult jăratic.

Ar fi bine ca cineva să fie atent la  temperatură.

Autor: Alexandru Tănase