
Am urmărit cu atenție interviul recent al șefului statului în care s-a făcut referire la ideea unui vetting aplicat avocaților. Această declarație a generat neliniște în rândul profesiei, întrucât poate fi înțeleasă ca o intenție de intervenție în independența apărării, un principiu fundamental al statului de drept.
Profesia de avocat funcționează în baza autonomiei și autofinanțării integrale. Statul nu contribuie la activitatea avocaților nici financiar, nici logistic, nici instituțional. Avocații își susțin profesia exclusiv prin eforturi proprii – își plătesc birourile, formarea, taxele, impozitele și toate resursele necesare exercitării. În aceste condiții, întrebarea legitimă este: ce poate pretinde statul unei profesii căreia nu i-a oferit nimic?
Orice formă de control extern, fie că poartă denumirea de vetting, evaluare sau verificare de integritate, trebuie să fie justificată strict juridic și democratic. Aplicarea unui astfel de mecanism profesiei de avocat ar reprezenta o ingerință gravă în independența sa și ar submina dreptul la apărare al fiecărui cetățean.
Principiile ONU privind rolul avocaților (Havana, 1990) stabilesc clar că avocații trebuie să-și exercite profesia „liberi de orice presiune, restricție sau ingerință din partea autorităților publice”. Recomandarea Consiliului Europei R(2000)21 confirmă că profesia trebuie să-și exercite libertatea de organizare și funcționare prin organele sale proprii. De asemenea, Carta Europeană a Avocaților (CCBE, 2006) consacră independența avocatului ca element esențial al statului de drept și interzice orice măsură disproporționată care ar limita libertatea profesiei.
Istoria recentă arată ce se întâmplă atunci când aceste principii sunt încălcate. În state unde s-au introdus mecanisme similare, justiția s-a confruntat cu proteste ale barourilor, blocaje în instanțe, retragerea avocaților din cauze sensibile și pierderea încrederii publice în independența sistemului juridic. Astfel de crize nu afectează doar profesia, ci întreaga societate, pentru că un cetățean fără avocat este un cetățean fără apărare.
Într-un stat de drept, avocatul nu cere aprobarea statului pentru a apăra un om, iar statul nu are dreptul să-i verifice loialitatea. Apărarea trebuie să rămână liberă, independentă și demnă, pentru că numai astfel dreptatea poate fi reală, nu declarativă.
Autor: Ion Cojocari, avocat / Facebook