ATITUDINI | Ion Terguță: Cenzură și alegeri. Republica Moldova, între politica UE și ofensiva americană pentru libertatea de exprimare

Multora încă le sună în urechi discursul lui JD Vance rostit la conferința de la München. Acuzația că Europa se implică în alegeri și suprimă libertatea de exprimare a sunat oarecum bizar și nepotrivit, dar Raportul Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților a SUA, intitulat „THE FOREIGN CENSORSHIP THREAT, PART II: Europe’s Decade-Long Campaign to Censor the Global Internet”, nu este ecoul lui, ci continuarea practică, documentată și politizată.

Pe fundalul unor relații tot mai complicate între Uniunea Europeană și Statele Unite, administrația Trump încearcă să mute disputa pe confruntarea dintre două modele: cel european, cu accent pe controlul și „securizarea” spațiului informațional, versus cel american, bazat pe libertatea de expresie. Deși nu i s-au atribuit multe spații, Republica Moldova este prezentă în acest raport, nu ca actor distinct, ci mai curând ca un câmp de experimente.

De la începutul agresiunii ruse în Ucraina am cam pierdut calitatea unui stat care și-a gestionat suveran și autonom procesele interne. Republica Moldova a fost, mai degrabă, o piesă într-un joc de putere mult mai larg, purtat la nivel continental, în care miza principală nu a fost calitatea democrației, ci securizarea frontierei estice a Uniunii Europene. Am devenit pentru scurt timp o prioritate strategică. Anume această calitate ne-a și adus statutul de țară candidat, dar fără perspectivă de aderare (fapt pe care l-am înțeles abia după alegeri, atunci când jocurile se sfârșiseră).

Chișinăul a fost împins să adopte rapid, fără dezbateri interne, un set de politici și practici „europene”, cu efect direct și dur asupra libertății de exprimare și asupra competiției politice reale. Raportul american descrie mecanismul în care Republica Moldova a fost prinsă. Oficial, scopul este combaterea dezinformării și a interferențelor externe. Neoficial, crearea unui cadru pentru eliminarea vocilor incomode.

După 2022, pentru Uniunea Europeană prioritatea strategică a fost clar stabilită. Republica Moldova, aflată în proximitatea războiului ruso-ucrainean, presată geopolitic și fragilă intern, a devenit parte din această ecuație de securitate. Chișinăul a implementat fără reproș directive sau recomandări de „bune practici” în materie de securitate informațională. Fără a fi stat membru, dar și fără a avea mecanisme interne solide de control democratic, au fost adoptate măsuri care, într-un stat cu tradiție democratică solidă, ar fi provocat scandaluri politice majore și contestații constituționale serioase. Posturi TV au fost închise administrativ, voci critice au fost marginalizate și împinse în zona de „risc pentru securitate”. Platformele online au fost supuse unei presiuni constante. Toate acestea nu au fost prezentate ca acte de cenzură, ci ca măsuri de protecție a democrației. Aici, vechea declarație a fondatorului „Telegram”, Pavel Durov, este cât se poate de relevantă. Faptul că fondatorul Telegram vorbește despre solicitări venite din Moldova, prin intermediul serviciilor secrete franceze, pentru blocarea unor canale „pentru că sunt alegeri” arată că nu mai vorbim despre simple ajustări tehnice sau despre combaterea conținutului ilegal. Vorbim despre intervenții politice directe în circulația informației. Mai mult, Durov sugerează că aceste intervenții nu au fost izolate și nici pur locale, ci parte a unui tip de cooperare mai larg, în care serviciile occidentale au jucat un rol de ghidaj și presiune.

Aceste lucruri se cam potrivesc cu raportul american, care susține că Republica Moldova nu a fost doar un actor care a greșit din exces de zel. A fost un teren de aplicare a unui model de control informațional justificat geopolitic prin necesitatea apărării frontierei estice a Europei. Aici apare întrebarea incomodă, dar inevitabilă: a câștigat sau nu Republica Moldova din acest proces? Republica Moldova nu. În schimb, puterea politică exercitată de PAS și Maia Sandu a profitat din plin de aceste directive europene în campaniile electorale din 2024 și 2025. Nu sunt cârcotaș, dar modul în care UE s-a distanțat de Republica Moldova după alegeri și și-a retractat promisiunile de aderare spune multe.

Privind retrospectiv, este tot mai dificil să vorbim despre episoade izolate sau despre „exces de zel” administrativ. În Republica Moldova s-a creat o adevărată infrastructură instituțională de combatere a dezinformării, dar care a ajuns să funcționeze ca un mecanism de control al discursului public. „Lupta împotriva dezinformării” nu este exercitată de o singură instituție, ci printr-un sistem pe mai multe niveluri:

• politic-executiv – Președinția, Guvernul și Parlamentul – care stabilesc agenda și oferă legitimitate politică intervențiilor, inclusiv prin crearea și folosirea Centrului „Patriot” și a mecanismelor de securitate națională;

• securitar, dominat de SIS și, în anumite situații, de MAI, care transformă discursul politic și mediatic în „amenințări” ce trebuie gestionate;

• de reglementare și sancțiune administrativă, unde Consiliul Audiovizualului, instanțele și alte autorități pot suspenda licențe, aplica sancțiuni și elimina efectiv voci din spațiul public;

• informațional-tehnologic, care include relația cu platformele digitale și rețeaua de ONG-uri și fact-checkeri, unde conținutul poate fi limitat sau eliminat rapid, adesea fără proceduri transparente.

Împreună, aceste niveluri formează o infrastructură coerentă de control al spațiului public, care, sub pretextul securității informaționale, a ajuns să reducă vizibilitatea vocilor critice și să îngusteze competiția politică.

Republica Moldova a eșuat în ceea ce privește importul modelului european de securitate, conceput în special pentru state cu instituții și mecanisme puternice de control democratic. Iar aici avem și concluzia privind conformitatea RM cu principiile de la Copenhaga. În loc să producă o democrație mai reziliență, modelul european (sau felul în care a fost implementat în RM) a dus la îngustarea spațiului public, la presiuni asupra presei și a vocilor critice și la transformarea „luptei cu dezinformarea” într-un instrument de administrare politică a discursului. Republica Moldova are, fără îndoială, nevoie de protecție împotriva manipulării și interferențelor externe, dar experiența recentă arată că securizarea fără garanții solide pentru libertatea de exprimare nu întărește democrația, ci o slăbește, reducând pluralismul și făcând competiția politică un proces formal.

Autor: Ion Terguță