

Zilele trecute a fost pusă sub tensiune linia electrică de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Cam târziu, dar bine că s-a reușit. Este unul dintre proiectele de infrastructură energetică importante, care consolidează conexiunea energetică cu România. Deci securitatea energetică a Republicii Moldova.
Prin România, statul moldovean are acces la piața europeană de energie. Această linie electrică are o lungime de 158 km și face legătura cu rețelele electrice românești. Nu altfel.
România a fost reprezentată de ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Domnia sa a precizat că „odată cu încheierea acestui proiect, electricitatea din România și Europa poate să ajungă fără riscul de a fi întreruptă în casele oamenilor”.
Și doamna președinte Maia Sandu a fost prezentă la eveniment. A subliniat, foarte corect, că Republica Moldova a investit prea puțin în interconexiuni energetice, motiv pentru care era vulnerabilă la presiuni ori șantaj energetic.
În calitatea mea de jurnalist român, sunt martor al istorie contemporane a statului moldovean.
Îmi permit să fiu cârcotaș, locuiesc între Prut și Nistru de mai bine de 35 de ani. Întreb: care a fost motivul pentru care la acest semnificativ eveniment nu a fost prezent nici un înalt oficial român?
Inaugurarea „Liniei Independenței Energetice a Republicii Moldova” fără participarea nici unui înalt oficial din Guvernul României poate fi interpretată.
Observ, că administrația PAS de la Chișinău primește cu brațele deschise ajutorul economic al României, dar, când vine vorba de capital electoral și imagine politică, preferă să se afișeze exclusiv cu oficialii de la Bruxelles, Paris sau Berlin.
Probabil, administrația de la Chișinău consideră că relațiile Republicii Moldova cu actualul Guvern PSD de la București nu sunt importante? Pentru că poate vorbi direct cu Bruxelles-ul?
Nu pot crede că Bucureștiul oficial ar fi ignorat invitația de a fi prezent la eveniment. În cazul în care decidentul de putere de la Chișinău a omis să invite Bucureștiul oficial înseamnă că procesul de deuserizare început la Palatul Victoria trebuie continuat.
Autor: Victor Nichituș