
Nicio procedură de fertilizare in vitro (FIV) nu a fost decontată în prima jumătate a anului din fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală, deși Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a rezervat două milioane de lei pentru finanțarea a 45 de intervenții în 2026, scrie Moldova 1.
Blocajul a fost provocat, potrivit autorităților, de „lipsa prestatorilor autorizați”. Asta după ce legislația a fost modificată, iar instituțiile care efectuează proceduri de reproducere umană asistată medical trebuie să obțină o autorizație specială.
„Deși am prevăzut în buget acoperirea a 45 de proceduri, acestea nu au putut fi valorificate, deoarece nu am avut prestatori contractați”, a declarat pentru Teleradio-Moldova Alina Pascal, specialistă principală în cadrul Direcției de procurare a serviciilor medicale a CNAM.
Între timp, un prestator a obținut autorizația necesară, iar CNAM așteaptă oferta acestuia pentru a putea contracta serviciile în a doua jumătate a anului. Instituția speră să efectueze toate cele 45 de proceduri planificate, dar admite că acest lucru ar putea fi dificil.
„Am fi mulțumiți dacă am reuși să valorificăm măcar 50% din ceea ce ne-am propus pentru acest an”, a precizat Pascal.
Programul este destinat cuplurilor și femeilor solitare din Republica Moldova care suferă de infertilitate, sunt asigurate medical și îndeplinesc criteriile stabilite. Printre condiții se numără vârsta de cel mult 40 de ani la începerea procedurii și o rezervă ovariană corespunzătoare.
Asigurarea medicală acoperă consultațiile de specialitate, monitorizarea ecografică, recoltarea și procesarea spermei, puncția foliculară, fertilizarea, inclusiv prin ICSI, transferul embrionar, testarea hCG și consultațiile postprocedurale. Procedurile pot fi efectuate atât în instituții publice, cât și private, cu condiția ca acestea să fie acreditate, autorizate și contractate de CNAM.
Potrivit datelor oficiale, aproximativ 140 de mii de cupluri din Republica Moldova, sau circa 20%, se confruntă cu o formă de infertilitate. În aproximativ jumătate dintre cazuri, infertilitatea este asociată factorului masculin.