
La Parlament au loc azi audieri în cazul asasinatului din 10 iulie din sectorul Râșcani al Capitalei. La ședința, organizată de comisia juridică și cea pentru securitate, sunt așteptați cu rapoarte șefi de la Procuratura Generală, SIS, Inspectoratul pentru Migrație și Consiliul Superior al Magistraturii.
După audieri, cele două comisii parlamentare vor elabora un raport pe care îl vor prezenta la ședința din această săptămână a legislativului.
Acum trei zile, și premierul Dorin Recean a avut o întâlnire cu ministrul de Interne, cel al Justiției, directorul SIS și șeful IGP, unde au discutat despre modificarea de urgență a legislației privind acordarea azilului în R. Moldova. Autoritățile centrale își propun să înăsprească regulile, după ce s-a constatat că victima omorului nu putea fi extrădată în Marea Britanie și se afla în libertate din cauza tărăgănării procesului de solicitare a azilului în instanțele de judecată.
Amintim, crima din sectorul Râșcani al Capitalei s-a produs miercuri dimineață, la terasa unei cafenele. Bărbatul împușcat, în vârstă de 41 de ani, este de origine turcă și făcea parte dintr-o grupare criminală. Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.
Suspectul a efectuat în direcția victimei șapte împușcături, patru în spate și trei în cap. Acesta a tras în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică. Bărbatul purta pe față o cagulă de culoare neagră și o cască de protecție. Până la această oră, toate structurile de forță rămân în alertă și sunt în căutarea acestuia. Poliția nu exclude că persoana care a împușcat este un killer cu pregătire specială și îndeamnă oamenii să manifeste prudență dacă îl întâlnesc, pentru că acesta este înarmat.