AUDIO | Premier Energy susține că nu există încă un grafic de deconectări: Consumatorii vor fi informați cu o zi de înainte 

Consumatorii vor fi anunțați cel mult cu o zi înainte despre posibilele deconectări a energiei electrice fie prin intermediul canalelor publice de comunicare, fie prin e-mail. Despre asta a anunțat purtătorul de cuvânt al „Premier Energy” Vasile Gribincea, într-o intervenție pentru ZIUA.md. Totuși, un grafic de deconectări nu există în acest moment, deoarece nu se știe care va fi evoluția situației în sistemul energetic, a mai spus sursa citată.

„Așa precum am informat pe site-ul companiei, lista consumatorilor care ar putea fi incluși în planul de deconectări planificate, în caz de necesitate, în legătură cu deficitul de energie care s-ar putea crea în sistem, au fost publicate pentru o informare generală a consumatorilor și face parte din programul de activități pregătitoare ale întreprinderii, pentru a putea reacționa în caz de necesitate, într-un mod organizat. Un grafic de deconectări la moment nu există, deoarece nu cunoaștem care va fi evoluția situației în sistemul energetic. Acest lucru se va cunoaște doar atunci când la monitorizarea sistemului energetic se va constata crearea unui deficit de o anumită amploare, într-o zi sau alta. Respectiv, consumatorii vor putea cunoaște despre durata deconectării într-o anumită zi doar în ajun sau în ziua când se va produce aceasta deconectare, din canalele oficiale ale întreprinderii: site-ul întreprinderii sau oficiul telefonic care lucrează 24/24, sau prin mail-urile pe care consumatorii urmează să le primească, dacă și-au comunicat adrese de mail la furnizorul de energia electrică, abonându-se la serviciul de notificări”, a declarat Vasile Gribincea. 

Purtătorul de cuvânt al „Premier Energy” a îndemnat consumatorii să economisească energie cât pot de mult, în special în orele de vârf. 

„Vreau să vă spun un lucru foarte important: consumatorii pot contribui într-un mod important sau chiar decisiv pentru a elimina necesitatea operării acestor deconectări planificate. Și anume – prin economisirea energiei sau reducerea consumului propriu de energie, astfel ca să nu se formeze aceste deficite de energie și să decadă necesitatea operării acestor deconectări planificate. Asta ar însemna să deconecteze lumina într-o cameră în care nu este nevoie de ea, să renunțe la activități de genul spălatul rufelor la orele de vârf sau iluminatul bradului pe durata nopții. Nu este un efort foarte mare din partea consumatorilor, dar adunat în sumă acest consum, ar putea acoperi deficitul de energie care ar putea să creeze într-o anumită zi din cauza situației regionale în sistemul energetic”, a adăugat Gribincea. 

„Premier Energy” a anunțat vineri, 27 decembrie, un program de deconectări planificate care va fi aplicat exclusiv în cazul în care va apărea un deficit de energie în sistemul național. Deconectările vor fi realizate în funcție de intensitatea și durata deficitului și vor respecta principiile proporționalității și nediscriminării față de consumatorii finali.

Consumatorii de importanță vitală, conform Planului de acțiuni pentru situații excepționale, vor fi exceptați de la aceste deconectări. Printre ele se numără grădinițele, spitalele și primăriile. 

Premier Energy a publicat și lista acestora, precum și lista localităților incluse în graficul de deconectări manuale. Printre acestea se numără și municipiul Chișinău, unde toți locuitorii vor fi supuși deconectărilor în evantai în cazul unui deficit de energie electrică.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...