Liderul sindicatului din educație, Ghenadie Donos, nu exclude că, în această toamnă profesorii ar putea iniția acțiuni de protest pentru a cere să li se majoreze lefurile. Asta în situația în care salariul mediu al angajaților din educație este de circa 80% față de salariul mediu pe economie, scrie Europa Liberă.
În cadrul unei emisiuni radiofonice, Donos a avertizat că, dacă până în 5 octombrie, când este marcată Ziua Profesorului, nu vor exista „răspunsuri clare” din partea autorităților, aceasta s-ar putea transforma nu în zi de sărbătoare, dar de revoltă.
„Suntem sătui deja de elogii și de cuvinte frumoase, și de aprecieri în cuvinte multe. Vrem să simțim acest lucru prin motivare, prin aceste majorări salariale”, a declarat Donos.
Liderul sindical a mai spus că pe 7 septembrie ar urma să aibă loc ședința „activului sindical”, la care ar putea participa și ministrul Educației, Dan Perciun, la care se va discuta inclusiv problema salariilor. Așa că, spune Donos, decizia privind organizarea unor eventuale proteste va fi luată în funcție de rezultatele discuțiilor și dialogului, potrivit sursei citate.
În prezent, un cadru didactic începător ridică un salariu de nici 8.700 de lei, deși, spune Donos, există în educație și salarii de 6.000 de lei. Retribuția unui profesor cu vechime în muncă se ridică la circa 11.000 de lei. În același timp, salariul mediu pe economie depășește 12.000 de lei.