
Demnitarii de rang înalt ar urma să beneficieze de majorări salariale consistente, după reformarea sistemului de salarizare propusă de Guvern. Cele mai mari creșteri sunt prevăzute pentru președintele republicii, prim-ministru și președintele Parlamentului, ale căror lefuri de bază ar urma să crească cu aproximativ 210%. Asta în timp ce pentru profesori sau medici, majorarea va fi, în cel mai fericit caz, de maximum 30%.
Cifrele au fost prezentate într-o analiză publicată de Mișcarea Civică „Construim înCREDEre!”, care critică faptul că cele mai mari beneficii revin funcțiilor de conducere ale statului, în timp ce Guvernul promovează, în paralel, și majorări de taxe, inclusiv ale TVA pentru unele produse de bază.
Conform acelorași calcule, vicepreședinții Parlamentului ar urma să beneficieze de o majorare de 170%, conducerea comisiilor parlamentare și membrii Biroului permanent – de un plus de 165%, iar deputații – cu 136% mai mult.
Directorii generali ai autorităților administrative centrale ar urma să primească o majorare de aproximativ 68%.
Pentru comparație, același proiect prevede ca în cazul celorlalte categorii de bugetari, între care profesorii și medicii, salariile ar urma să crească cu între 10% și 30%.
Potrivit estimărilor prezentate, reforma ar majora cheltuielile de personal ale statului cu aproximativ 4,84 de miliarde de lei în anul 2027.
De menționat că, potrivit reprezentanților Guvernului, reforma urmărește modernizarea sistemului de salarizare, consolidarea salariului de bază, reducerea discrepanțelor dintre categorii profesionale și crearea unui sistem mai echitabil și mai transparent pentru întregul sector public.
