
Autoritățile din Austria au respins mai multe solicitări ale Statelor Unite privind utilizarea spațiului aerian pentru operațiuni militare în contextul războiului din Iran. Decizia a fost confirmată de Ministerul Apărării de la Viena, care a invocat legea neutralității ca principal motiv pentru refuz, notează presa locală.
Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului, solicitările americane au fost analizate punctual, în coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe al Austriei, însă autoritățile au decis să nu permită survolul pentru misiuni militare.
Numărul exact al cererilor nu a fost făcut public, oficialii limitându-se să precizeze că au existat „mai multe” solicitări.
Decizia guvernului austriac a primit susținere din partea opoziției. Reprezentanți ai Partidului Social Democrat au cerut menținerea acestei poziții și respingerea oricărei forme de sprijin militar pentru operațiunile SUA în regiunea Golfului.
Politicienii austrieci avertizează că implicarea indirectă în conflict ar putea afecta interesele economice ale țării și ar contribui la destabilizarea situației internaționale.
Austria nu este singura țară europeană care adoptă o astfel de poziție. În ultimele zile, mai multe state au refuzat să sprijine operațiunile americane. Spania a interzis survolul aeronavelor militare implicate în conflict, Italia a refuzat aterizarea unor avioane militare americane, iar Franța a limitat accesul pentru zboruri cu încărcătură militară.