„Avem nevoie de Trump”. Cine este Nigel Farage, liderul Reform UK, care zdruncină politica britanică

Partidul Reform UK, condus de euroscepticul Nigel Farage, un susținător și aliat al președintelui american Donald Trump, a obținut cel mai mare succes electoral din istoria sa la alegerile locale din Marea Britanie, desfășurate pe 1 mai.

Farage este perceput de unii ca „versiunea britanică a lui Trump” – un outsider politic capabil să provoace sistemul. O analiză BBC arată că, dacă alegerile generale s-ar fi ținut joi, Reform UK ar fi obținut 30% din voturi, devansând ambele partide istorice.

„Înaintea votului de joi, comentatorii s-au întrebat dacă alegerile locale vor anunța sfârșitul dominației conservatoare-laburiste asupra politicii britanice. Acum este sigur că exact asta se va întâmpla”, scrie Sir John Curtis , unul dintre cei mai respectați sociologi politici din Marea Britanie.

Vineri, mai multe ziare au publicat titluri care luau în calcul posibilitatea ca Farage să devină următorul prim-ministru. Acum o săptămână, revista liberală Economist l-a pus pe coperta sa și l-a numit „omul pe care Marea Britanie nu-l poate ignora”.

Acestea au fost primele alegeri în Anglia de la revenirea la putere a Partidului Laburist de centru-stânga, condus de premierul Keir Starmer. De altfel, Starmer a recunoscut rezultatele „dezamăgitoare” de la alegeri.

Sursa citată mai notează că influența lui Trump s-a simțit puternic în perioada premergătoare alegerilor locale din Anglia. Farage este un susținător vocal al președintelui american, iar cei doi împărtășesc puncte de vedere similare.

Unul dintre pilonii centrali ai platformei Reform UK – partid care a crescut constant în popularitate din vara trecută – este promisiunea de a „îngheța imigrația”. Farage s-a concentrat intens pe acest subiect încă din timpul referendumului pentru Brexit din 2016, unde a avut un rol proeminent. De peste un deceniu, Farage susține că imigrația pune presiune pe sistemul național de sănătate (NHS) și reprezintă o amenințare la adresa „valorilor britanice”.

Aceste teme au fost și în centrul campaniei electorale de anul trecut, într-un mod deloc diferit de abordarea lui Trump, care a făcut din lupta împotriva imigrației o prioritate pentru al doilea său mandat.

Farage susține politicile lui Trump de mulți ani și l-a descris drept „cea mai rezistentă și curajoasă persoană” pe care a cunoscut-o vreodată și l-a numit „o sursă de inspirație”.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...