Avionul care îl transporta pe șeful Pentagonului a aterizat de urgență din cauza unei fisuri în parbriz

Avionul în care se afla secretarul apărării al SUA, Pete Hegseth, a fost nevoit să aterizeze de urgență miercuri în Regatul Unit, din cauza unei fisuri apărute la parbrizul aeronavei în timpul zborului de întoarcere din Bruxelles către Statele Unite, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell.

„În timpul zborului de la reuniunea miniștrilor apărării NATO spre Statele Unite, avionul secretarului de război Pete Hegseth a efectuat o aterizare neprogramată în Regatul Unit din cauza unei fisuri în parbriz. Aeronava a aterizat conform procedurilor standard, iar toți cei aflați la bord, inclusiv secretarul Hegseth, sunt în siguranță”, se arată în declarația oficială”, a precizat Parnell.

În cadrul întâlnirii de la Bruxelles, Hegseth a avertizat că Statele Unite „vor impune costuri” Rusiei dacă aceasta continuă să blocheze inițiativa președintelui Donald Trump pentru pace în Ucraina.

„Dacă nu există o cale clară spre pace pe termen scurt, atunci Statele Unite, împreună cu aliații noștri, vor lua măsurile necesare pentru a impune costuri Rusiei pentru agresiunea sa continua. Dacă va fi nevoie de acest pas, Departamentul de Război al SUA este pregătit să acționeze în moduri în care doar America o poate face”, a declarat Hegseth.

Oficialul american a subliniat, de asemenea, că „cea mai eficientă descurajare” a agresiunii ruse o reprezintă o Alianță NATO letală, capabilă și condusă de europeni, iar Ucraina trebuie să dispună de o armată credibilă în luptă, capabilă să se apere și „să continue descurajarea agresiunii ruse de-a lungul frontierei NATO”.

„Obții pace atunci când ești puternic. Nu atunci când folosești cuvinte dure sau dai din degete, o obții atunci când ai capacități puternice și reale pe care adversarii le respectă”, le-a declarat el reporterilor aflați miercuri la sediul NATO.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească vineri, la Casa Albă, cu președintele Donald Trump, pentru a discuta despre perspectivele acordului de pace și sprijinul militar american pentru Ucraina.

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...