
Băiatul de 10 ani, dispărut miercuri dimineață, în timp ce se îndrepta spre școală, a fost găsit, aseară de polițiști. Acesta a fost descoperit pe un imaș, la aproximativ 7 km de casă.
Potrivit poliției, în raport cu el este posibil să fi fost comis un abuz, dar nu se precizează încă despre ce este vorba. Mai mult, oamenii legii spun ar exista și un suspect în acest caz, care a fost reținut.
Copilul, originar din satul Nicolaevca, Anenii Noi, a pornit miercuri dimineață spre școala unde învață, dar nu a mai ajuns la stația de autobuz, aflată la aproximativ un kilometru de casă.
În operațiunea de căutare, polițiștilor li s-au alăturat familia copilului, localnicii, vânătorii și voluntarii.